Aeronave de intelligence italiene, britanice și americane au efectuat simultan, marți, misiuni de patrulare și supraveghere deasupra Mării Negre, potrivit datelor de monitorizare a zborurilor.
NATO a intensificat operațiunile de supraveghere de-a lungul flancului estic al Alianței, respectiv deasupra Mării Negre, în contextul în care Rusia a intensificat atacurile asupra navelor comerciale în Zonele Economice Exclusive ale României și Bulgariei.
Misiunile au implicat un Gulfstream E.550 CAEW al Forțelor Aeriene Italiene, un RC-135W Rivet Joint britanic și aeronava ARTEMIS II a Armatei SUA, operate de la trei baze diferite.

Prezența simultană a acestor platforme aeriene de supraveghere și colectare de informații este deosebit de notabilă – rar au fost observate trei aeronave de intelligence în misiune în Marea Neagră.
Intensificarea operațiunilor ar putea avea legătură cu vizita la București a subsecretarului de stat al Pentagonului, Eldridge Colby, responsabilul cu strategia și politica americană privind revizuirea posturii de trupe a Armatei SUA în Europa.
Anterior, rușii au atacat nave comerciale în jurul unor evenimente importante: în ziua de după ședința CSAT de la București dedicată securității la Marea Neagră, dar și exact în timpul reuniunii miniștrilor Apărării din România, Bulgaria și Turcia de la Sofia, de asemenea, dedicată securității la Marea Neagră.
Trei aeronave, trei capabilități diferite de colectare de informații
Gulfstream E.550 CAEW al Forțelor Aeriene Italiene (înmatriculare MM62293 – indicativ IAM1495) a decolat de la baza aeriană Pratica di Mare și s-a îndreptat spre coasta României. Aeronava a operat în zona Deltei Dunării, unde a desfășurat activități de supraveghere.
Între timp, Boeingul RC-135W Rivet Joint al Royal Air Force (înmatriculare ZZ664 – indicativ RRR7203) a decolat de la RAF Waddington și a operat deasupra Mării Negre, urmând o rută care s-a extins spre est de la coasta Bulgariei.
A treia aeronavă a fost Bombardier CL-600 ARTEMIS II al Armatei SUA (înmatriculare N159L – indicativ BRIO66), care a decolat de la Constanța, România. Aeronava a desfășurat o nouă misiune de supraveghere deasupra vestului Mării Negre, o zonă în care aeronavele de informații ale Armatei SUA au mai fost active în ultimele săptămâni.
Cele trei aeronave oferă capabilități complementare. Aparatul italian CAEW combină avertizarea timpurie aeriană cu supravegherea electronică, în timp ce Rivet Joint britanic este specializat în informații din semnale – SIGINT. ARTEMIS II este conceput pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere, în special pentru informații electronice și de comunicații.
Citeșye integral articolul Trei aeronave NATO au desfășurat simultan, într-o apariție rară, patrule deasupra Mării Negre – Italia, UK și SUA, misiune comună de supraveghere împotriva dronelor rusești pe Curs de Guvernare.
