Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au emis, miercuri seară, ordonanţe de plasare sub control judiciar pe numele primarului comunei Gura Vadului, Marius Nicolae Sora, şi pe numele fostului primar Constantin Lungu.
Amândoi sunt inculpaţi în dosarul în care sunt investigate cauzele şi împrejurările în care a avut loc incendiul de la Ferma Dacilor, în care opt oameni au murit.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că, în urma audierilor care au avut loc miercuri, procurorii au dispus măsurile preventive care îi vizează pe edilii din comuna unde pensiunea funcţiona.
Primarul Marius Nicolae Sora şi fostul primar Constantin Lungu au fost lăsaţi să părăsească sediul Parchetului, după ce, anterior, funcţionara de la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei a fost reţinută pentru 24 de ore.
Cei trei au fost ridicaţi pe bază de mandat şi duşi, miercuri, la audieri. A fost a doua oară când cei trei au fost chemaţi la Parchet pentru a da declaraţii în dosar, ei fiind suspectaţi că au emis documente prin care construcţiile ridicate iniţial ilegal şi care au funcţionat fără autorizaţie timp de mai mulţi ani să intre în legalitate în ceea ce priveşte edificarea lor.
Procurorii suspectează că documentele care au permis intrarea în legalitate a construcţiilor au fost emise de către Primăria Gura Vadului fără a se face, de fapt, verificări în teren.