Traficul este blocat, joi, pe DN 7 – Transfăgărășan, în zona Arefu, județul Argeș, după ce au început să cadă pietre de pe versanți în urma ploilor abundente.
S-au format cozi de autovehicule pe mai mulți kilometri, în prezent fiind peste 100 de mașini pe ambele sensuri.
În acest context, salvatorii ISU Argeș s-au deplasat la locul incidentului cu o ambulanță SMURD și cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare.
O singură persoană, respectiv un motociclist, a fost asistată medical. Motociclistul suferise o leziune la picior și nu a avut nevoie să fie transportat la spital.
Intervin pentru deblocare echipaje din cadrul Secției Drumuri Naționale și autoritățile locale.
Şi în prezent plouă, cu acumulare de apă şi aluviuni pe carosabil.
Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a declarat că traficul rămâne închis până mâine dimineață la ora 09.00.
”Circulaţia va fi închisă pe Transfăgărăşan, din acest moment şi până mâine dimineaţă, la ora 9! Am luat decizia de a opri traficul pentru că vreau să evităm orice pericol. În zona în care au fost aluviuni, plouă în continuare. Codul portocaliu de vreme rea este în vigoare până la ora 2, în această noapte”, a mai transmis prefectul de Argeş.