Tătaru dă noi detalii despre medicul-erou rănit în incendiul de la Piatra Neamţ: Noi sperăm să aibă o evoluţie bună

Tătaru dă noi detalii despre medicul-erou rănit în incendiul de la Piatra Neamţ: Noi sperăm să aibă o evoluţie bună
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri seară, că medicul rănit în incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ a suferit prima intervenţie chirurgicală, iar soţia sa a ajuns şi ea în Belgia.

”Ieri a suferit prima intervenţie chirurgicală de excizie şi cu alogrefe pentru o primă parte. A scăpat, să spun aşa de dializă.

A ajuns şi soţia astăzi la dânsul, noi sperăm să aibă o evoluţie bună. Această săptămână este o săptămână de a trata leziunile chirurgical”, a precizat Tătaru, miercuri seară, la B1 TV.

ADVERTISING

Ioan Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a izbucnit în Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ, în timp ce încerca să salveze pacienţii.

ADVERTISING

În urma incendiului au murit 10 persoane, alţi 5 pacienţi dintre cei care se aflau în Secţia ATI Covid murind ulterior la Spitalul de la Leţcani, judeţul Iaşi.