TAROM a scos din serviciu patru avioane. Două dintre ele sunt acum tăiate în fața hangarului de la Otopeni (Video)

TAROM a scos din serviciu patru avioane. Două dintre ele sunt acum tăiate în fața hangarului de la Otopeni (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

TAROM a scos din serviciu şi a vândut unei companii specializate patru aeronave Airbus A318, recepţionate în perioada 2006 – 2007 şi care au ajuns la finalul perioadei de exploatare.

Dezmembrarea acestora a început, miercuri, în faţa hangarului TAROM de la Aeroportul Otopeni, potrivit BoardingPass, site specializat în ştiri din aviaţie.

Celelalte două vor fi mutate în Spania în săptămânile ce urmează.

Compania precizează că acţiunile fac parte din planul de redresare şi restructurare.

”Procesul de tăiere a două dintre cele patru Airbusuri A318 cumpărate de o companie britanică de la TAROM a început miercuri. Airbusurile A318 care au fost înmatriculate YR-ASB şi YR-ASC sunt tăiate în faţa hangarului TAROM de la aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) din Bucureşti”, a transmis BoardingPass.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, celelalte două avioane de acelaşi tip vor fi mutate în săptămânile ce urmează pe un aeroport din Spania.

”În prezent, TAROM mai operează zboruri comerciale regulate cu un Airbus A318, înmatriculat YR-ASA, însă în circa o săptămână şi acesta va fi retras din serviciul comercial. Valoarea cu care compania aeriană de stat a vândut cele patru avioane este necunoscută”, mai arată BoardingPass.

📰 PE SCURT: procesul de taiere a două dintre cele patru Airbusuri A318 cumpărate de o companie britanică de la #TAROM a început miercuri, 13 noiembrie 2024.Airbusurile A318 care au fost înmatriculate YR-ASB și YR-ASC sunt tăiate în fața hangarului TAROM de la aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) din #București.Celelalte două avioane de același tip vor fi mutate în săptămânile ce urmează pe un aeroport din Spania, potrivit informațiilor BoardingPass.În prezent, TAROM mai operează zboruri comerciale regulate cu un Airbus A318, înmatriculat YR-ASA, însă în circa o săptămână și acesta va fi retras din serviciul comercial.Valoarea cu care compania aeriană de stat a vândut cele patru avioane este necunoscută.

Publicată de BoardingPass pe Miercuri, 13 noiembrie 2024

TAROM a transmis, într-un comunicat de presă, că, în cadrul planului de redresare şi restructurare a companiei, unul dintre obiectivele strategice este modernizarea flotei şi optimizarea costurilor operaţionale.

ADVERTISING

”În acest sens, aeronavele model Airbus A318 recepţionate în perioada 2006-2007, care au ajuns la finalul perioadei de exploatare, au fost scoase din serviciul comercial al companiei TAROM şi valorificate conform planificării prin vânzarea către o companie specializată în achiziţionarea de avioane aflate la finalul perioadei de funcţionare.

Transferul de proprietate a avut loc în cursul lunii octombrie, conform calendarului stabilit, iar noii proprietari desfăşoară în prezent respectivele operaţiuni de dezmembrare şi valorificare pe platforma tehnică TAROM, activităţi pentru care compania TAROM încasează contravaloarea serviciilor prestate, conform acordurilor comerciale în vigoare”, a transmis compania.

ADVERTISING

Potrivit oficialilor acestora, vânzarea acestor active face parte din strategia de restructurare, care urmăreşte îmbunătăţirea performanţei financiare, reducerea costurilor de mentenanţă şi modernizarea flotei cu aeronave noi, mai eficiente şi mai prietenoase cu mediul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇