Summit NATO la 150 km de Rusia. Vilnius s-a transformat într-o fortăreață

Summit NATO la 150 km de Rusia. Vilnius s-a transformat într-o fortăreață
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

NATO a transformat Vilnius într-o fortăreaţă apărată cu armament avansat pentru a-i proteja pe preşedintele american Joe Biden şi pe ceilalţi lideri ai alianţei care se vor întâlni săptămâna viitoare la doar 32 km de gardul de frontieră al Lituaniei, acoperit cu sârmă ghimpată, cu aliatul Rusiei, Belarusul, relatează Reuters.

Şaisprezece aliaţi NATO au trimis în total 1.000 de soldaţi pentru a proteja summitul din 11-12 iulie, care va avea loc la doar 151 km de Rusia. Mulţi dintre ei furnizează, de asemenea, sisteme avansate de apărare antiaeriană de care statele baltice nu dispun.

"Ar fi mai mult decât iresponsabil ca cerul nostru să rămână neprotejat în timp ce Biden şi lideri ai 40 de ţări sosesc aici", a declarat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.

Ţările baltice - Lituania, Estonia şi Letonia -, aflate cândva sub dominaţia Moscovei, dar care fac parte atât din NATO, cât şi din Uniunea Europeană din 2004, cheltuiesc toate peste 2% din PIB pentru apărare, o proporţie mai mare decât majoritatea celorlalţi aliaţi din NATO. Dar pentru regiunea cu o populaţie totală de aproximativ 6 milioane de locuitori, această sumă nu este suficientă pentru a susţine armate mari, pentru a investi în propriile avioane de luptă sau în apărare aeriană avansată.

Germania a desfăşurat 12 vehicule lansatoare de rachete Patriot, folosite pentru a intercepta rachete balistice şi de croazieră sau avioane de război.

ADVERTISING

Spania a adus un sistem de apărare antiaeriană NASAMS, Franţa trimite obuziere autopropulsate Caesar, Franţa, Finlanda şi Danemarca îşi trimit avioanele militare în Lituania, iar Marea Britanie şi Franţa furnizează capacităţi antidronă.

Polonia şi Germania au trimis forţe pentru operaţiuni speciale dotate cu elicoptere.

Alţi aliaţi trimit echipamente pentru a face faţă oricărui potenţial atac chimic, biologic, radiologic şi nuclear.

Lituania vrea protecție aeriană permanentă

Pentru preşedintele Nauseda, efortul aliat de a asigura siguranţa aeriană în timpul reuniunii liderilor înseamnă că NATO ar trebui să instituie de urgenţă o apărare aeriană permanentă în statele baltice. "Ne gândim la ce se va întâmpla după încheierea summitului şi vom lucra cu aliaţii pentru a crea o forţă rotativă pentru o protecţie aeriană permanentă", a declarat el reporterilor.

ADVERTISING

În satele de lângă graniţa cu Belarus, localnicii au declarat pentru Reuters că se simt în totală siguranţă, în ciuda ofertei aliatului rus de a găzdui miliţia privată rusă Wagner şi a faptului că găzduieşte arme nucleare ruseşti.

"Credeţi că Wagner sau Belarusul ar putea ataca Lituania, care este în NATO? Nu au curaj. NATO este NATO, iar noi ne simţim în siguranţă pentru că suntem în NATO. De ce ne-am teme de acei belaruşi?", a declarat Edvard Rynkun, în vârstă de 67 de ani, din Kaniukai, un sat aflat la 1 km de Belarus. "Dacă Lituania ar fi fost singură, aş fi simţit altfel", a adăugat el. "Dacă nu ar fi fost aderarea la NATO, lucrurile aici puteau fi deja la fel ca în Ucraina", a declarat Elena Tarasevic, în vârstă de 55 de ani, vecina lui Rynkun.

Pe aeroportul din Vilnius, opt lansatoare de rachete Patriot operate de germani pot fi văzute deja instalate, cu duzele îndreptate în direcţia Kaliningradului rusesc. Alte două erau îndreptate spre Belarus. Toate lansatoarele erau operaţionale încă de vineri dimineaţă. "Ştii unde te afli din punct de vedere geografic şi ştii destul de bine de unde vine ameninţarea", a declarat locotenent-colonelul Steffen Lieb, comandantul detaşamentului Patriot. "Lituania ne-a cerut să protejăm summitul şi, de asemenea, NATO a cerut ajutorul Germaniei. Acesta este răspunsul nostru", a adăugat el.

ADVERTISING

Efective triple la granițe

Lituania a triplat desfăşurarea de poliţişti de frontieră la graniţele cu Belarus şi Rusia în această vară, suplimentată cu agenţi din Letonia şi Polonia. Cele două ţări au trimis, de asemenea, poliţişti pentru a ajuta la patrularea oraşului Vilnius.

"Ne pregătim pentru diverse provocări", a declarat şeful poliţiei de frontieră Rustamas Liubajevas. El a adăugat că se teme de valuri de migranţi la graniţă sau de încălcări ale frontierei sau de apariţia unor vehicule militare la graniţă fără explicaţii.

Mii de migranţi din Orientul Mijlociu au trecut la graniţa cu Belarus în 2021, într-un efort despre care Lituania şi Uniunea Europeană au spus că a fost orchestrat de Minsk, acuzaţie pe care acesta o neagă. De atunci, numărul acestora a scăzut.

"Situaţia este cu adevărat foarte tensionată, din cauza agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Aşa că (protecţia frontierelor) era deja la un nivel foarte, foarte ridicat (înainte de summit)", a declarat Liubajevas.

Controalele la frontierele Lituaniei cu Polonia şi Letonia, care fac parte din Uniunea Europeană, au fost reintroduse pentru summit.

Primarul oraşului Vilnius a sugerat cetăţenilor să plece în vacanţă în afara oraşului dacă doresc să evite perturbările, deoarece o mare parte din centrul oraşului Vilnius va fi închis pe timpul summitului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇