Summitul B9 a început: Nouă șefi de stat și șeful NATO discută la București despre apărarea colectivă în fața Rusiei (Video)

Summitul B9 a început: Nouă șefi de stat și șeful NATO discută la București despre apărarea colectivă în fața Rusiei (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şefii de state din Formatul Bucureşti 9 – Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria – s-au reunit vineri, la Palatul Cotroceni, într-un summit găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format.

La reuniune participă online şi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

„Traversăm un moment crucial pentru regiunea euroatlantică şi, în mod special pentru noi, statele membre NATO de pe Flancul Estic. România este aliatul NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, dar cu toţii împărtăşim evaluarea gravităţii ameninţărilor la adresa securităţii spaţiului euroatlantic, ca o consecinţă a războiului de agresiune ilegal şi imoral lansat de Rusia împotriva Ucrainei.

ADVERTISING

Formatul Bucureşti 9 oferă o valoare adăugată clară în coagularea coeziunii mesajelor şi în asigurarea abordărilor coordonate ale tuturor celor nouă aliaţi de pe Flancul de Est, dar şi la nivel transatlantic, cu privire la securitatea Alianţei ca un întreg”, a spus președintele Klaus Iohannis, la debutul întâlnirii.

„Vom stabili o viziune pe termen lung prin intermediul Noului Concept Strategic, punând apărarea colectivă şi Articolul 5 în epicentrul acţiunilor noastre şi implementând o transformare semnificativă a posturii de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, aşa cum am decis la 24 martie 2022, la Bruxelles.

ADVERTISING

Deoarece riscurile de securitate la adresa României şi în regiunea Mării Negre sunt în creştere, consolidarea posturii NATO pe întreg Flancul Estic, de o manieră unitară şi echilibrată, în special în zona sudică a Flancului Estic, devine cu atât mai urgentă şi crucială”, a mai spus Iohannis. 

Summitul București 9 - Ceremonia primirii oficiale și intervențiile din deschiderea sesiunii plenare

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, le-a urat vineri şefilor de state aliate de pe Flancul Estic al NATO, reuniţi la Bucureşti în Formatul B9, un „summit de succes”.

Într-o postare pe Twitter, şeful administraţiei americane a transmis că „aşteaptă cu nerăbdare” să îi revadă pe aceştia la Summitul NATO de la Madrid.

ADVERTISING

La ora 17:15 sunt programate declaraţii de presă comune ale preşedinţilor României şi Poloniei.

De ce e important B9

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică.

Agenda reuniunii vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 - 30 iunie, şi va aborda prioritar consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea.

România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare la adresa NATO şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor prezente şi viitoare, se arată într-un comunicat de presă.

Continuarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei şi a partenerilor din Vecinătatea Estică în faţa ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă aceştia, precum şi politica NATO a „uşilor deschise”, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare a Finlandei şi Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuţiilor la nivel înalt, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Formatul Bucureşti 9 este o iniţiativă lansată de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

B9 este o platformă de coordonare şi consultare eficientă a aliaţilor de pe Flancul Estic, precum şi la nivel transatlantic. Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti în noiembrie 2015.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇