Americanii și-au retras toate bombardierele din Marea Britanie, după un presupus complot terorist la baza Fairford

Americanii și-au retras toate bombardierele din Marea Britanie, după un presupus complot terorist la baza Fairford
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele Unite și-au retras toate cele 12 bombardiere B-1 aflate la baza RAF Fairford din Marea Britanie, la o săptămână după ce mai mulți bărbați au fost arestați în cadrul unei anchete privind un presupus complot terorist care ar fi vizat instalația militară.

Bombardierele, folosite inclusiv în operațiunile americane împotriva Iranului, s-au întors la bazele lor din Statele Unite, a confirmat Pentagonul, potrivit Reuters.

„Deși securitatea operațională ne-a împiedicat să confirmăm în timp real mișcarea mijloacelor și forțelor noastre, putem confirma acum că toate bombardierele americane care au fost dislocate la RAF Fairford s-au întors la bazele lor de origine din Statele Unite”, a transmis un purtător de cuvânt al Pentagonului.

ADVERTISING

Wall Street Journal a relatat primul că aeronavele au fost retrase pe fondul îngrijorărilor de securitate legate de presupuse comploturi împotriva bazei.

Ce se știe despre presupusul complot

Cinci britanici, cu vârste între 23 și 25 de ani, au fost arestați după ce o localnică a alertat poliția în legătură cu mai multe dube albe și bărbați mascați aflați în apropierea bazei. Suspecții au fost ulterior eliberați pe cauțiune, însă ancheta continuă.

ADVERTISING

În vehiculele verificate nu au fost găsite dispozitive explozive, însă polițiștii au descoperit recipiente cu benzină.

Ulterior, anchetatorii au arestat și un bărbat de 25 de ani, cu dublă cetățenie britanică și iraniană. Și acesta a fost eliberat pe cauțiune și rămâne în atenția anchetatorilor.

Premierul britanic Andy Burnham a declarat că există „indicii puternice” privind implicarea Iranului în presupusul complot. Teheranul respinge acuzațiile și susține că afirmațiile care leagă Iranul de acest caz sunt nefondate. Ambasadorul britanic la Teheran a fost convocat în legătură cu acuzațiile.

ADVERTISING

Președintele american Donald Trump a afirmat că persoanele implicate ar fi intenționat să provoace „pagube majore”, în timp ce secretarul de Stat Marco Rubio a vorbit despre „implicarea unui actor străin”.

O bază importantă pentru bombardierele americane

RAF Fairford, aflată la nord-vest de Londra, este una dintre puținele baze din Europa de unde Forțele Aeriene americane pot opera bombardiere grele. A fost folosită de SUA inclusiv în timpul primului război din Golf și al invaziei Irakului din 2003.

Importanța bazei a crescut din nou în contextul confruntării cu Iranul. Guvernul britanic a permis Statelor Unite să folosească bombardierele staționate la Fairford pentru a lovi baze de rachete iraniene, după atacurile asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz.

În iulie, Gardienii Revoluției din Iran au descris RAF Fairford drept o „țintă legitimă”, tocmai pentru că baza era folosită de bombardierele americane în operațiunile împotriva Iranului. Autoritățile britanice nu au stabilit însă public că Iranul se află în spatele presupusului complot, iar Teheranul neagă orice implicare.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google