Livrarea sistemelor de apărare antiaeriană Patriot comandate de Elveția a fost amânată de Statele Unite, în contextul în care Ucraina a devenit prioritară pentru Washington, a anunțat joi Ministerul elvețian al Apărării.
Departamentul de Stat american a informat autoritățile elvețiene, pe 17 iulie, că prioritățile de livrare au fost revizuite pentru a permite trimiterea unor sisteme Patriot suplimentare în Ucraina, arată European Pravda.
Elveția a comandat în 2022 cinci sisteme Patriot, cu livrare estimată între anii 2027 și 2028. În urma anunțului SUA, acest calendar va fi afectat, iar livrarea va fi amânată dincolo de perioada prevăzută inițial.
„În prezent nu este clar câte dintre aceste sisteme vor fi afectate și dacă întârzierea va viza și rachetele ghidate. Nu poate fi făcută nicio estimare exactă privind calendarul livrării și implicațiile ulterioare pentru Elveția. Clarificările sunt în curs”, a precizat Ministerul Apărării de la Berna.
Decizia vine la doar câteva zile după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un acord prin care livrările de armament american pentru Ucraina vor fi finanțate de aliații NATO. Trump a precizat totodată că Ucraina va primi noi sisteme de apărare Patriot.
Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât mai multe state europene nu au fost informate în prealabil cu privire la această schimbare de strategie. Deocamdată nu este clar ce țări vor furniza efectiv sistemele Patriot și nici cum va fi împărțită nota de plată.
În acest context, NATO se pregătește pentru o desfășurare rapidă a unor noi sisteme Patriot în Ucraina, a declarat generalul Alexus Grynkewich, comandantul Forțelor Aeriene Aliate din Europa.