Senatul american a votat, miercuri, propunerea președintelui Joe Biden ca Rachel Levine să fie numită ministru adjunct al Sănătăţii. Astfel, Levine devine prima persoană transgender asumată deschis care e numită în administrația federală.
În ciuda opoziției puternice din partea republicanilor, Levine a reușit sa fie confirmată în funcție, cu 52 de voturi pentru și 48 împotrivă, informează Reuters.
Chiar sexualitatea ei a fost pusă pe masă în timpul audierilor. Republicanul Rand Paul a întrebat-o care este părerea sa despre operațiile de schimbare de sex, pe care el le consideră ”mutilare genitală”.
Atitudinea republicanilor este în linie cu cea a fostului lor președinte, Donald Trump. Trump a fost criticat deseori pentru politicile sale faţă de persoanele transgender.
El a interzis în 2017 persoanelor transgender să se înroleze în armată, invocând „povara costurilor medicale enorme” şi „perturbările”.
Pentagonul le-a permis în cele din urmă la începutul lui 2018 persoanelor transgender să se înroleze, cu condiţia să îndeplinească anumite criterii fizice şi medicale.
Biden e la polul opus din acest punct de vedere. La momentul nominalizării, președintele american a vorbit cu multă laudă pentru Levine.
„Ea reprezintă o alegere istorică şi este extrem de calificată pentru a ajuta la gestionarea politicilor de sănătate ale administraţiei noastre. Rachel Levine va aduce leadership-ul ferm şi expertiza crucială de care avem nevoie pentru a-i ghida pe oameni să treacă prin această pandemie, indiferent de locul de provenienţă, rasa, religia, orientarea sexuală, identitatea de gen sau handicapul lor”, spunea atunci Biden.
Profesoară universitară de pediatrie şi psihiatrie, Rachel Levine a condus până acum lupta anti-COVID în Pennsylvania. Acum va gestiona situația în întreaga țară, unde deja până acum au murit din cauza COVID 545.000 de americani.