Strategia lui Putin în Ucraina. Un expert explică în ce condiții ar putea încheia războiul

Strategia lui Putin în Ucraina. Un expert explică în ce condiții ar putea încheia războiul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cu doar câtva zile înainte ca războiul din Ucraina să intre în cea de-a doua lună, rușii au început marea bătălie pentru Donbas.

Continuă atacurile și în alte zone, inclusiv Kiev și Liov, iar în ciuda sancțiunilor internaționale usturătoare, Rusia nu cedează deloc teren și negocierile de pace sunt blocate.

Care este planul lui Putin și ce e nevoie să se întâmple pentru ca liderul de la Kremlin să încheie războiul e întrebarea la care analiștii militari și pe probleme de securitate și liderii lumii încearcă să găsească răspuns.

ADVERTISING

Mai multe voci, printre care și președintele francez Emmanuel Macron, susțin că ceea ce vrea Putin e să aibă cu ce defila de ”Ziua Victoriei”, pe 9 mai, când Rusia organizează tradiționala paradă pentru a marca victoria în Al Doilea Război Mondial. Oficialii americani, inclusiv secretarul de stat american Antony Blinken, cred că războiul se va întinde până spre finalul anului.

Rusia a fost forțată să își ajusteze strategia de război. Dacă inițial a vrut să cucerească toată Ucraina, acum Donbasul a devenit principalul obiectiv. Acolo are și sprijinul separatiștilor pro-ruși și speră la o victorie ușoară.

ADVERTISING

Ziua 54 de război în Ucraina – desfăşurarea evenimentelor

Însă chiar și dacă nu va obține o victorie, nu e exclus ca Putin să nu își asume una, având în vedere bula de propagandă în care e ținut captiv poporul rus. Acesta este un scenariu luat în calcul de Andrew Wilson, profesor specializat în cultura ucraineană la University College London.

El a vorbit, într-un interviu pentru presa britanică citat de publicația spaniolă AS despre acest lucru, însă a subliniat că Putin va avea nevoie cât de cât de o dovadă, care ar putea să fie alipirea Donbasului la Crimeea deja ocupată.

ADVERTISING

Iar dacă acest lucru îi reușește, ”Ucraina nu va mai avea acces la Marea Azov și își va pierde și multe dintre porturile la Marea Neagră”. De aceea rușii insistă atât pe Mariupol, deși l-au transformat deja într-un maldăr de moloz.

”Toate acestea ar putea fi prezentate drept o victorie. Rusia va fi câștigat mai mult teritoriu decât avea după invazia din 2014. Dar tot nu e clar ce a dorit Putin în momentul în care a pornit războiul”, a conchis profesorul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇