Mai multe locuințe din județul Timiș au fost sparte în ultimele zile, hoții reușind să sustragă bani și bijuterii în valoare totală de aproape 500.000 de euro, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.
Printre persoanele păgubite s-ar afla rectorul Universitatea de Vest din Timișoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, dar și cel puțin doi manageri de spitale din județ.
Surse apropiate anchetei, citate de News.ro, indică faptul că unele dintre locuințele vizate nu aveau sisteme de protecție, precum alarme sau camere de supraveghere, ceea ce ar fi facilitat accesul hoților. Infractorii ar fi acționat discret, vizând bunuri de valoare și sume importante de bani.
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a confirmat deschiderea unei anchete. Potrivit unui comunicat oficial, „La data de 24.01.2026, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați de către doi bărbați cu privire la faptul că, din locuințele acestora situate în localitatea Dumbrăvița, persoane necunoscute ar fi sustras o sumă de bani și mai multe bunuri.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii situației de fapt, identificării și depistării persoanelor bănuite de comiterea faptelor și dispunerii măsurilor legale care se impun.”
Până în acest moment, nu au fost comunicate rețineri sau identificări de suspecți, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă spargerile fac parte dintr-o serie organizată și dacă au fost vizate în mod deliberat persoane cu funcții publice sau venituri ridicate.
Cercetările continuă.
