Sorin Blejnar, achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane de euro

Sorin Blejnar, achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost achitat în dosarul în care era acuzat că ar fi primit o şpagă de 1,2 milioane de euro de la omul de afaceri Radu Nemeş.

Decizia a fost luată joi de Curtea de Apel Bucureşti, dar nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Motivul invocat de judecători pentru achitarea lui Blejnar este că nu există probe că ar fi luat mită.

În acelaşi dosar, au fost achitaţi Andreea Florentina Blejnar (soţia lui Sorin Blejnar), Viorel Comăniţă (fost vicepreşedinte al ANAF, cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor) şi Sorin Florea (comisar general adjunct al Gărzii Financiare).

De asemenea, instanţa a ridicat sechestrul pus pe averea inculpaţilor.

ADVERTISING

Acuzaţiile DNA

În dosarul trimis în judecată în august 2019, DNA susţinea că Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă şi Sorin Florea au primit, în perioada mai 2011 - aprilie 2012, mai multe sume de bani de la Radu Nemeş, prin intermediari, pentru ca, în schimb, să protejeze activitatea nelegală desfăşurată de firma SC Excella Real Grup SRL, coordonată de omul de afaceri.

Ajutorul dat de soţia lui Blejnar a constat în primirea banilor destinaţi fostului şef al ANAF de la doi interpuşi ai omului de afaceri.

Concret, cei trei inculpaţi ar fi primit drept mită următoarele sume de bani:

ADVERTISING
  • Sorin Blejnar - 1,2 milioane de euro,
  • Viorel Comăniţă - 960.000 de euro,
  • Sorin Florea - 300.000 de euro.

Procurorii spun că sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei "taxe de protecţie", pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de Radu Nemeş să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.

Activitatea comercială a societăţii din domeniul comercializării carburanţilor era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea şi vânzarea produselor accizabile s-a desfăşurat în timp, iar sumele obţinute erau date celor trei pe măsură ce banii erau obţinuţi din comercializarea lor fără plata accizelor.

Radu Nemeş a fost condamnat definitiv în aprilie 2019 la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar firma acestuia, SC Excella Real Grup SRL din Constanţa, a fost obligată să plătească o amendă penală de 900.000 de lei.

Sorin Blejnar a mai fost condamnat într-un alt dosar, în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, însă a fost eliberat condiţionat după ce a executat jumătate din pedeapsă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇