Șoc pentru Lavrov în Turcia: A fost întrebat ce-au mai furat rușii din Ucraina, pe lângă cereale

Șoc pentru Lavrov în Turcia: A fost întrebat ce-au mai furat rușii din Ucraina, pe lângă cereale

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a avut parte de o surpriză în Turcia, într-o conferință de presă, când un jurnalist i-a pus o întrebare incomodă și neașteptată despre războiul din Ucraina.

Şeful diplomaţiei ruse se afla la Ankara pentru a discuta despre instituirea unor coridoare securizate pentru exporturile de cereale ucrainene.

La finalul conferinței de presă, un jurnalist ucrainean care stătuse tot timpul cum mâna ridicată, fără să primească cuvântul, s-a ridicat de pe scaun şi i-a strigat lui Lavrov: „Sunt de la televiziunea publică ucraineană şi vreau neapărat să pun o întrebare!”.

ADVERTISING

Vizibil deranjat, ministrul rus a acceptat această intervenţie neprevăzută de protocol, care încadrase minuţios schimbul de întrebări-răspunsuri.

În afară de cereale, ce alte bunuri aţi mai furat din Ucraina şi cui le-aţi vândut?”, l-a întrebat jurnalistul Muslim Umerov.

Lavrov i-a cerut să-şi repete întrebarea, înainte de a contraataca.

„Voi, ucrainenii, sunteţi întotdeauna preocupaţi de ceea ce puteţi fura şi credeţi că toată lumea gândește la fel!”, i-a răspuns ministrul rus surâzând.

„Obiectivele noastre acolo (în Ucraina) sunt clare, vrem să salvăm oamenii de presiunea regimului neonazist. Noi nu punem obstacole (în calea transportării) cerealelor. Pentru ca ele să poată părăsi porturile, trebuie ca dl. Zelenski (preşedintele ucrainean) să dea ordinul, asta este tot”, a adăugat Lavrov.

ADVERTISING

Contactat apoi de AFP, Umerov, care lucrează la Istanbul pentru televiziunea publică ucraineană, a explicat că el „ridicase mâna în cursul întregii sesiuni de întrebări-răspunsuri”.

„Am înţeles la sfârşit că nu mă vor lăsa să vorbesc, atunci am decis să intervin cu vocea tare” şi „mi-am asumat riscul de a perturba conferinţa de presă, căci toată Ucraina aşteaptă răspuns la această întrebare”, a adăugat el.

Ambasadorul Ucrainei la Ankara a acuzat vinerea trecută Rusia că „fură” şi exportă cereale ucrainene în special spre Turcia.

ADVERTISING

De la începutul conflictului din Ucraina, Serghei Lavrov, vizat de sancţiuni occidentale, efectuează rare vizite în străinătate, cum ar fi în China, India, Algeria, Arabia Saudită şi de două ori în Turcia.

Conform autorităţilor ucrainene, până în data de 30 mai, ocupanţii ruşii au furat circa 0,5 milioane de tone de cereale din teritoriile ocupate în regiunile Harkov, Herson şi Zaporojie, potrivit Ukrinform.

Media online independentă rusă Mediazona a publicat la 25 mai o anchetă jurnalistică, în care susţinea că, în trei luni ale invaziei ruse în Ucraina, militarii ruşi au trimis 58 de tone de colete în oraşe din Federaţia Rusă cu bunuri furate de la ucraineni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇