Sindicaliștii din Poliţie îl ironizează pe Ciucu, după ce s-a plâns că a fost ”luat la mișto” de Brigada Rutieră

Sindicaliștii din Poliţie îl ironizează pe Ciucu, după ce s-a plâns că a fost ”luat la mișto” de Brigada Rutieră

Sindicatul Europol îl ironizează pe primarul Ciprian Ciucu, după ce edilul s-a plâns pe Facebook că a fost luat la mișto de polițiști când a sunat să reclame o cursă de maşini la Brigada Rutieră.

Sindicaliștii susțin că Ciucu se află ”într-o stare vădită de lipsă de atenție” și ”au obligația” să reacționeze ”atunci când se încearcă exerciții electorale pe spatele polițiștilor”.

Organizația subliniază că există polițiști rutieri, însă prea puțini, iar majoritatea sunt oricum ”la cheremul” liberalilor.

”Primarului Ciucu i s-a comunicat la telefon că polițiștii rutieri nu pot să aplice amenzi pentru încălcarea regimului legal de viteză pe baza unor aprecieri ochiometrice ale unei persoane, ci doar pe baza unor măsurători realizate cu aparate radar.

ADVERTISING

Iar după apel a fost redirecționat un echipaj radar către acea zonă, fiind aplicate 3 contravenții pentru nerespectarea regimului legal de viteză în zona Aviatorilor.

Iar cu privire la aprecierea ca fiind „rușinos serviciul Brigăzii Rutiere” îl rugăm pe primarul Ciucu să-și întrebe colegii de partid cât de mulțumiți sunt să circule „fluid” prin București datorită culoarelor pe care le eliberează în fiecare zi cei aproape 30 de polițiști rutieri care sunt la cheremul președintelui României, al premierului, miniștrilor și celorlalți politicieni, în funcție de ce comenzi se primesc „de sus”.

Pentru că da, aveți dreptate domnule Ciucu, polițiștii rutieri par de multe ori inexistenți, însă nu pentru că stau ascunși, ci pentru că sunt extrem de puțini, sunt puși să se ocupe de „n” sarcini, iar jumătate dintre ei sunt la dispoziția colegilor dumneavoastră de partid, plantați prin intersecții, în gardă, să elibereze imediat căile de acces ale demnitarilor”, se arată într-o postare online a sindicatului Europol.

ADVERTISING

Performanțe ”remarcabile”

Apoi, sindicatul înșiră niște cifre cu care speră să îl convingă pe primarul Ciucu că performanțele de la Rutieră sunt ”remarcabile”, și nu ”rușinoase” - așa cum le-a catalogat Ciprian Ciucu.

” (...) după ce veți citi aceste cifre, poate vă veți da seama că performanțele acestor oameni sunt remarcabile, în niciun caz nu „rușinoase”:

  • Zilnic sunt în medie 25 de patrule de poliție rutieră, cu tot cu echipajele radar;
  • Aproximativ 30 dintre cei 50 de polițiști sunt plantați în intersecțiile de pe rutele de deplasare ale președintelui, premierului, miniștrilor și altor demnitari, pentru că nu le place să stea în trafic la fel ca muritorii de rând, plătitori de taxe și impozite;
  • În medie sunt 3, doar 3 echipaje radar care acționează pe raza Capitalei, dar care sunt folosite și la fluidizare în orele de vârf, soluționează și accidente, asigură filtrele covid și este evident că nu pot fi în spatele fiecărui Lamborghini care vă deranjează pe dumneavoastră pentru că turează motorul;
  • În București sunt peste 1,4 milioane de autoturisme înmatriculate, fără să mai punem la socoteală tranzitul metropolitan. Adică aproximativ 1 patrulă la 10.000 de autoturisme;
  • În București avem aproximativ 5.400 de străzi, ce însumează aproximativ 1.900 km, adică o medie de 25 km pentru fiecare polițist rutier.
ADVERTISING

Toate acestea, în condițiile în care la nivelul fiecărui sector și al Primăriei Generale a Municipiului București, primarii și-au creat structuri de câte 300-400 de polițiști locali. Iar dumneavoastră vă plângeți la TV că parchează microbuzele pe bulevardul Iuliu Maniu și nu vine Poliția Rutieră să îi amendeze”, se mai arată în postare.

https://www.facebook.com/europolromania/posts/3854866557943853

Context

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a relatat pe Facebook că a reclamat desfăşurarea unei curse de maşini în centrul Capitalei la Brigada Rutieră, însă atunci când a sunat ofiţerul de serviciu l-a luat la mişto – „că de unde stiu eu că mergea cu viteză, că ce, am radar…?”.

Detalii și reacția Poliției aici - Primarul Sectorului 6 a reclamat o cursă de maşini la Brigada Rutieră și a fost luat la mişto UPDATE Reacția Poliției

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇