Senatul a fost convocat în sesiune extraordinară în primele trei zile ale săptămânii următoare. Pe agendă se află Legea hidrogenului, jalon pentru aprobarea Cererii de plată numărul 5 din PNRR, depusă recent de România. Iar Camera Deputaților se reunește în același interval, pe agendă figurând și modificarea legii integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale.
Va fi sesiune extraordinară la Senat și săptămâna viitoare. Biroul Permanent a aprobat, vineri seară, convocarea în perioada 24 – 26 august, a anunțat președintele Camerei superioare a Parlamentului, Mircea Abrudean.
Printre proiectele importante care vor fi dezbătute se numără şi cel privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi, care completează cadrul legal pentru promovarea energiei verzi.
"Legea hidrogenului (Jalonul 126) figurează explicit pe lista reformelor restante necesare pentru aprobarea Cererii de plată numărul 5 din PNRR, depusă recent de România, a cărei miză financiară este de 2,84 miliarde de euro.
Vor mai fi și alte proiecte importante și urgente care vor fi dezbătute, pentru unele dintre acestea Senatul fiind camera decizională. Agenda publică dictează ritmul parlamentar și vom avea lucrări în plenul Senatului și în comisii până vom finaliza ce ne-am propus. Concentrarea pe prioritățile reale ale României este o obligație nu o opțiune", a precizat Mircea Abrudean pe Facebook.
Cum se împart banii din cererea de plată nr. 5
România a depus oficial, la 14 august, cea de-a cincea cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta cuprinde 75 de ținte și jaloane, dintre care 21 de reforme și 54 de investiții. România solicită prin această etapă 1,65 miliarde de euro reprezentând fonduri europene nerambursabile și alte 433 de milioane de euro pe componenta de împrumut.
Aceasta este penultima cerere de plată pe care România o depune în cadrul PNRR. „Cu această depunere, ajungem la 78% absorbție pe partea de granturi”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Depunerea cererii de plată reprezintă o etapă importantă pentru România în procesul de implementare a PNRR, în condițiile în care mai este de transmis o singură cerere de plată până la finalizarea mecanismului.
România a intrat în etapa finală a PNRR cu un buget actualizat de 20,1 miliarde de euro şi aproximativ 7,57 miliarde de euro care au mai rămas de încasat, arată platforma Monitor PNRR, a departamentului de politici publice a USR.
Pentru a primi și aceste ultime sume, până la termenul-limită din 31 august, România trebuie să închidă investiții, să adopte reformele restante și să creeze cadrul administrativ pentru ca proiectele aproape terminate să poată fi recepționate și decontate.
Deputații vor lucra la legea integrității
Săptămâna viitoare va fi sesiune extraordinară și la Camera Deputaților, a patra din această vară. Biroul permanent a decis, vineri, convocarea în perioada 24 - 26 august.
Pe proiectul ordinii se zi se află reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale din 17 august, Camera Deputaților fiind prima cameră sesizată.
De asemenea, pe agendă se află propunerea legislativă privind prorogarea termenului prevăzut la art. 248 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (prima cameră sesizată), precum și propunerea legislativă pentru modificarea art. 248 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (prima cameră sesizată).
Pe agendă se mai află inițiative legislative adoptate de Senat în calitate de primă cameră sesizată.
Programul la Camera Deputaților:
- Luni, de la ora 11:00, Camera Deputaților se va reuni în ședință de plen, aceasta fiind urmată de lucrări în comisiile de specialitate. Tot luni, deputații se vor reuni din nou în plen cu vot final de la ora 16:00.
- Marți, deputații vor lucra în comisii, în intervalul orar 8:30 - 18:00.
- Miercuri, deputații se vor reuni din nou într-o ședință de plen cu vot final, de la ora 10:00, ședința fiind urmată de activitate în comisiile parlamentare.
