Șeful DNA a fost ales pentru prima dată în conducerea unei asociații internaționale anticorupție

Șeful DNA a fost ales pentru prima dată în conducerea unei asociații internaționale anticorupție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin-Nicu Bologa, a fost ales în forul de conducere al Asociației Internaționale a Autorităților Anticorupție (IAACA).

Este prima oară când un reprezentant al unei instituții din România a fost nominalizat și ales în poziția de membru al Comitetului Executiv al acestei asociații, informează DNA într-un comunicat.

El va fi reprezentantl unuia din cele cinci grupuri regionale, și anume grupul statelor din Europa de Est, iar mandatul său este de 3 ani.

ADVERTISING

“Este o onoare pentru mine și pentru DNA să pot contribui cu expertiza și experiența profesională acumulată de instituție în cei aproape 20 de ani de activitate la întărirea luptei împotriva corupției, care constituie unul dintre obiectivele IAACA”, a spus acesta, în mesajul adresat adunării generale.

IAACA a fost înființată în anul 2006 și reunește autorități anticorupție din peste 140 de țări și regiuni din întreaga lume.

Scopurile principale ale asociației sunt promovarea implementării efective a prevederilor Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției (UNCAC), cunoscută drept Convenția de la Merida, și sprijinirea autorităților anticorupție în activitățile specifice de prevenire și combatere a fenomenului corupției.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇