Un șarpe cobra a fost descoperit în cabina de pilotaj a unui avion. Aparatul se afla în zbor și a aterizat de urgență pe un aeroport din Africa de Sud.
Șarpele a fost descoperit de pilotul Rudolph Erasmus sub scaunul său, în timp ce avionul se afla la 11.000 de metri în aer.
„Ca să fiu sincer, e ca și cum creierul meu nu a înregistrat ce se întâmpla. A fost un moment de [...] uimire. Când m-am întors spre stânga și m-am uitat în jos, am văzut cobra [...] retrăgându-și capul înapoi sub scaun", a declarat pilotul, pentru BBC.
Imediat, pilotul a efectuat o aterizare de urgență în orașul Welkom. În avion, se mai aflau alte patru persoane care au fost anunțate despre incident.
„I-am informat pe pasageri: Ascultați, șarpele se află în interiorul aeronavei, este sub scaunul meu, așa că haideți să încercăm să coborâm la sol cât mai repede posibil. Se auzea și un ac căzând, cred că toată lumea a încremenit pentru o clipă sau două”, a precizat pilotul.
O mușcătură de cobra este letală și poate ucide un om în doar 30 de minute.