Ministrul Apărării, Radu Miruță, propus să preia interimar și portofoliul Transporturilor după demisia pesedistului Ciprian Șerban, avertizează că România riscă să piardă atât bani din PNRR, cât și finanțări din programul european SAFE. Asta în condițiile în care unele proiecte sunt blocate, iar termenele-limită sunt extrem de strânse.
Oficialul spune că situația de la Transporturi pe componenta SAFE este neclară și sugerează că există întârzieri care pot avea consecințe directe.
Declarațiile vin în contextul în care la nivel guvernamental există deja presiune majoră pentru finalizarea contractelor din programul SAFE până la finalul lunii mai.
„Nu-mi este clar ce s-a întâmplat la Transporturi pe SAFE”
Întrebat ce va face la Transporturi, Miruță a evitat să-și asume decizii înainte de numirea oficială, dar a indicat clar care sunt riscurile.
„Încă nu sunt ministru interimar, pentru că nu a fost semnat decretul, și daţi-mi voie, cât timp nu am pălăria asta, să nu-mi asum o abordare pentru care încă nu am fost învestit oficial”, a declarat ministrul.
El a subliniat însă că principala preocupare este legată de fondurile europene și de blocajele existente.
„Preocuparea majoră este de a nu pierde banii din PNRR pentru a debloca proiectele de infrastructură atât feroviară, cât şi rutieră, pentru a nu pierde banii din SAFE, pentru că până acum, ce s-a întâmplat la Ministerul Transporturilor, nu-mi este clar”, a spus Radu Miruță.
„Nu toate proiectele mai pot fi contractate”
În paralel, ministrul atrage atenția că întreg programul SAFE este în pericol, din cauza birocrației și a întârzierilor administrative.
„Există riscul ca nu toate proiectele să mai poată fi contractate. Imaginaţi-vă că sunt 21 de proiecte care sunt în derulare, pentru care mai rămân 3-4 săptămâni pentru a fi desfăşurată întreaga procedură şi semnarea contractelor. La cum se mişcă birocratic România şi raportându-ne la viteza asta din ultimii ani, este un miracol pe care colegii mei de la Direcţia Generală de Armament trebuie să-l facă”, a afirmat ministrul Apărării.
El a precizat că Ministerul Apărării a transmis din timp criteriile și calendarul către celelalte instituții implicate.
Termen-limită: 31 mai, presiune maximă pe autorități
Miza este respectarea unui calendar strict impus la nivel european, care lasă foarte puțin spațiu de manevră.
„Termenul limită pentru contractele individuale este 31 mai. Pentru a se ajunge la acest termen limită, degeaba ne vor spune la Ministerul Apărării: «gata, noi am terminat, mai aveţi 7 zile suficient să semnaţi aceste contracte», că nu este suficient”, a explicat Miruță.
În aceste condiții, orice blocaj – inclusiv la nivel politic sau parlamentar – poate face imposibilă finalizarea procedurilor.
SAFE intră în jocul negocierilor
Ministrul a acuzat explicit faptul că programul SAFE începe să fie afectat de decizii politice, după ce proiecte legislative au fost amânate în Parlament la solicitarea PSD.
„Este un semnal cum că vor să introducă în jocul politic şi chestiuni care ţin de acest program SAFE”, a spus Miruță.
El avertizează că această abordare este periculoasă, deoarece afectează direct capacitatea de înzestrare a Armatei.
„Armata nu poartă sigla unui partid”
Mesajul final al ministrului este unul ferm, cu apel la separarea intereselor politice de cele de securitate.
„Este un pericol, pentru că înzestarea Armatei Române nu trebuie să intre în variabilele astea de negociere politice. Este o chestiune care este pentru militarii Armatei Române care poartă pe umărul stâng tricolorul României şi nu poartă sigla unui partid politic”, a declarat Radu Miruță.
- 30 lei
- 50 lei
- 100 lei
- 50 lei
- 100 lei
- 250 lei








