Ruşii au atacat cu rachete un bloc şi un centru de recreere din Odesa, la o zi după ce au plecat din Insula Şerpilor: Printre morţi sunt 6 copii (Video)

Ruşii au atacat cu rachete un bloc şi un centru de recreere din Odesa, la o zi după ce au plecat din Insula Şerpilor: Printre morţi sunt 6 copii (Video)

Ziua 128 de război aduce atacuri ale ruşilor cu rachete în zona de sud a Ucrainei, la Odesa, Nikolaev şi Nipru.

Autoritățile locale au transmis că un bloc de apartamente de 9 etaje, dar şi un centru de recreere din Odesa au fost lovite cu rachete, scrie Reuters.

UPDATE Serviciul de urgență de stat al Ucrainei a actualizat bilanțul deceselor. „În acest moment, știm despre 19 morți și 38 de răniți, dintre care 6 copii”, au transmis autoritățile ucrainene.

Forțele armate ale Ucrainei au emis o alertă azi-noapte îndemnând locuitorii să caute adăpost, după ce trei explozii și alarme de raid aerian au fost auzite chiar înainte de ora 1:00.

ADVERTISING

Purtătorul de cuvânt al armatei Odesei, Serghei Bratciuk, a transmis că o „rachetă inamică” a lovit orașul-port chiar înainte de ora 2 dimineața. „Din păcate, există victime”, a adăugat el, citat de The Guardian.

Oficialul a anunţat mai târziu că atacul cu rachetă a fost efectuat de „avioane strategice” din direcția Mării Negre.

„O rachetă a lovit o clădire rezidențială de nouă etaje, cealaltă – într-un centru de recreere din regiunea Belgorod-Nistru”, a spus el.

Moscova nu a oferit nicio explicaţie deocamdată.

ADVERTISING

Atacurile au loc la doar o zi după ce ruşii au plecat de pe Insula Șerpilor

Moscova susţine că a decis să se retragă ca un "gest de bunăvoință" pentru a arăta că nu obstrucționează încercările ONU de a deschide un coridor umanitar care să permită transportul de cereale din Ucraina.

Ucraina spune încă că a alungat forțele rusești de pe insulă, după un asalt cu artilerie și rachete, iar președintele Volodimir Zelenski a salutat victoria strategică.

"Aceasta nu garantează încă securitatea. Nu asigură încă faptul că inamicul nu se va mai întoarce", a declarat acesta în discursul său video nocturn.

ADVERTISING

"Dar acest lucru limitează semnificativ acțiunile ocupanților. Pas cu pas, îi vom împinge înapoi de pe marea noastră, de pe pământul nostru și de pe cerul nostru".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇