Rusia vrea să-i pună pe imigranții care vor cetățenie să facă armata

Rusia vrea să-i pună pe imigranții care vor cetățenie să facă armata
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, pregăteşte o nouă lege care să înregistreze imigranţii pentru serviciu militar ca parte a cererii lor pentru cetăţenia rusă.

Volodin este un aliat apropiat al liderului rus Vladimir Putin.

Parlamentarii ruşi doresc, de asemenea, să crească la doi ani perioada de serviciu militar pe care trebuie să îi facă noii cetăţeni ruşi de o anumită vârstă, se arată într-un comunicat citat de Reuters.

Există, de asemenea, propuneri de modificare a legii pentru a face acest serviciu obligatoriu pentru migranţii mai în vârstă care primesc paşapoarte ruseşti, potrivit comunicatului Dumei.

ADVERTISING

Până la sfârşitul actualei sesiuni, adică până la 4 august, Duma de Stat va lua în considerare amendamente privind creşterea termenului serviciului militar obligatoriu la doi ani pentru noii cetăţeni ruşi, precum şi creşterea vârstei de recrutare pentru aceştia, a precizat serviciul de presă al camerei parlamentare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇