Rusia doreşte un acord de pace pe termen lung cu Ucraina, care să abordeze ceea ce consideră a fi cauzele profunde ale conflictului, şi nu o încetare rapidă a focului, susţinută de SUA, care riscă să fie urmată de o reluare a luptelor, a declarat Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.
Într-un interviu publicat de agenţia de stat RIA luni, când se împlinesc trei ani de când zeci de mii de soldaţi ruşi au trecut în Ucraina la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, Riabkov a declarat că Moscova doreşte un acord cu Ucraina care să treacă testul timpului.
- Trump se sucește și admite că Rusia a invadat Ucraina. Când e următoarea rundă de negocieri cu rușii. Musk acuză Reuters de minciună
- Trump îl atacă iar pe Zelenski: Nu este foarte importantă prezența lui la negocieri. Ucraina nu are nicio carte în mână
„Putem recunoaşte cu suficientă încredere dorinţa părţii americane de a avansa către o încetare rapidă a focului. Dar o încetare a focului fără o înţelegere pe termen lung este calea către o reluare rapidă a luptelor şi o reluare a conflictului cu consecinţe şi mai grave, inclusiv consecinţe pentru relaţiile ruso-americane”, a arătat el. „Nu ne dorim acest lucru”, a punctat Riabkov.
„Trebuie să găsim o soluţie pe termen lung, care, la rândul său, trebuie să includă în mod necesar un element de depăşire a cauzelor profunde a ceea ce s-a întâmplat în şi în jurul Ucrainei”, a declarat Riabkov într-o aluzie la extinderea NATO.
Discuţiile dintre Rusia şi SUA care au avut loc la Riad săptămâna trecută, în urma cărora Moscova a spus că s-a convenit să se lucreze la restabilirea legăturilor bilaterale şi la pregătirea pentru negocierile în privinţa Ucrainei, nu au oferit o mai mare claritate cu privire la planul de pace al preşedintelui Donald Trump pentru Ucraina, a spus Riabkov.
El a repetat poziţia Moscovei potrivit căreia nu a avut de ales decât să lanseze ceea ce numeşte „operaţiunea militară specială” în Ucraina din cauza a ceea ce Riabkov a spus că este expansiunea „neîngrădită” a NATO spre est.
De asemenea, el s-a plâns de ceea ce a numit călcarea în picioare a drepturilor populaţiei rusofone din Ucraina, repetând o acuzaţie pe care Kievul o neagă.