Român extrădat în SUA pentru fraude bancare. Riscă până la 30 de ani de închisoare

Român extrădat în SUA pentru fraude bancare. Riscă până la 30 de ani de închisoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un cetățean român acuzat de fraude bancare în Statele Unite a fost extrădat din România și riscă până la 30 de ani de închisoare federală, a anunțat FBI.

Este vorba despre Gavril Sandu, 53 de ani, acuzat că a făcut parte dintr-o rețea de „vishing” – o metodă de fraudă cibernetică prin care victimele sunt păcălite telefonic să își divulge datele bancare.

Potrivit FBI, Sandu a fost arestat în România pe 9 ianuarie 2026 și extrădat în SUA pe 30 aprilie. Luni, el a apărut în fața unei instanțe federale americane.

ADVERTISING

Acuzat că a furat date bancare prin apeluri telefonice false

Anchetatorii americani susțin că, între mai 2009 și octombrie 2010, Sandu și complicii săi au piratat sisteme VoIP (Voice over Internet Protocol) folosite de mici companii și au lansat apeluri automate către clienți ai unor instituții financiare.

Victimele erau convinse să își furnizeze numerele cardurilor bancare și codurile PIN, iar datele erau apoi folosite pentru realizarea unor carduri false și retrageri frauduloase de bani.

Potrivit rechizitoriului, Sandu ar fi primit de la complicii săi datele bancare furate, pe care le-ar fi folosit pentru a crea carduri cu bandă magnetică. Ulterior, ar fi împărțit sumele obținute fraudulos cu ceilalți membri ai rețelei.

ADVERTISING

FBI: „Justiția nu are termen limită”

„Lăcomia depășește granițele, dar la fel și căutarea noastră neobosită a dreptății”, a declarat procurorul american Russ Ferguson.

El a avertizat că fraudele cibernetice venite din afara SUA „au scăpat de sub control” și a transmis că autoritățile americane vor continua să îi urmărească pe suspecți indiferent unde operează.

La rândul său, Reid Davis, agent special responsabil al FBI în Carolina de Nord, a spus că infractorii cibernetici profită de vulnerabilitățile din era digitală pentru a fura identități și bani.

ADVERTISING

„FBI își menține angajamentul de a-i trage la răspundere pe infractorii cibernetici internaționali și de a se asigura că nu există niciun loc în care să se poată ascunde”, a afirmat acesta.

A rămas în arest federal

După extrădare, românul a fost plasat în arest federal în Statele Unite. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare.

Ancheta a fost coordonată de FBI Charlotte, cu sprijinul Biroului pentru Afaceri Internaționale al Departamentului american de Justiție, al atașatului FBI de la București și al autorităților române.