NATO arată cum se pregătesc militarii din România pentru contracararea dronelor (Video)

NATO arată cum se pregătesc militarii din România pentru contracararea dronelor (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Militarii români se pregătesc pentru a face față uneia dintre amenințările cu cea mai rapidă creștere de pe câmpul de luptă modern – dronele. NATO a prezentat imagini de la un exercițiu desfășurat recent în țara noastră.

Soldații din Forțele Armate ale României au exersat tehnici de contracarare a dronelor, în cadrul exercițiului „Eastern Phoenix”, organizat în aprilie în Poligonul Capu Midia de Ministerul Apărării Naționale și Comandamentul aliat pentru transformare (ACT) al NATO.

Alianța Nord-Atlantică a difuzat miercuri o înregistrare video de la acest exercițiu. Imaginile îi prezintă pe soldații români desfășurând drone multirotor și drone cu aripi fixe.

Capacitatea NATO de a contracara amenințările emergente reprezentate de drone depinde nu doar de accesul la cele mai noi tehnologii, ci și de capacitatea de a le testa, integra și utiliza în condiții reale. Acesta este motivul pentru care, în România, trupele aliate au exersat tehnici de contracarare a dronelor. Antrenamentul a fost legat de o serie de exerciții axate pe consolidarea capacităților de contracarare a sistemelor de aeronave fără echipaj uman (UAS), se arată într-un comunicat al NATO.

ADVERTISING

La exercițiul „Eastern Pheonix”, desfășurat în Poligonul Capu Midia în perioada 14-24 aprilie, au participat aproximativ 500 de militari și reprezentanți ai industriei de apărare, din 21 de țări aliate.

T.D.