Revoluționarii au protestat în Piața Victoriei: Cer să afle adevărul, dar și indemnizații mai mari

Revoluționarii au protestat în Piața Victoriei: Cer să afle adevărul, dar și indemnizații mai mari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Urmașii eroilor martiri de la Revoluție și răniții care au luptat împotriva comunismului au protestat, marți, în fața sediului Guvernului, pentru a cere instituțiilor abilitate pedepsirea celor care au tras în revoluționari în urmă cu 33 de ani, dar și recalcularea indemnizațiilor.

Guvernul a plafonat, în 2010, indemnizațiile acordate urmașilor și celor care au fost răniți în decembrie ’89, iar Executivul prelungește în fiecare an această plafonare, acuză Cristi Mircea Vasile, președinte al Asociației Răniții Revoluției din Sibiu.

ADVERTISING

"Această indemnizație, pe care ei au plafonat-o în 2010, au lăsat-o la salariul brut de atunci, de 1.836 lei, 12 ani de zile n-au umblat deloc. De fiecare dată, în fiecare an, în luna decembrie, au dat o ordonanță și au plafonat. Şi după aceea biletele, nu înțeleg biletele CFR dacă ei le-au conferit. Ce ne dă acum iară s-au întors la 3 călătorii în loc de 12, n-au modificat legea, scrie 12. Medicamente gratuite, suntem foarte mulți cu grad de invaliditate, avem nevoie de medicamente, la fel, foarte multe plătim", a spus unul dintre revoluționarii care au protestat în fața sediului Guvernului pentru Europa FM.

ADVERTISING

Cătălin Giurcanu, organizatorul protestului, a precizat că este pentru prima dată în 33 de ani când urmașii eroilor martiri și răniții din toată țara au ieșit împreună în stradă pentru a cere aflarea adevărului Revoluției și pentru respectul meritat.

"Este inacceptabil să existe bani pentru pensii speciale și să nu existe bani pentru o mamă de erou martir care are o indemnizație de 918 lei", a declarat el pentru Epoch Times.

Giurcanu a spus că reprezentanții protestatarilor au fost primiți de un consilier al premierului, căruia i-au transmis solicitările revoluționarilor de restabilire a adevărului istoric al Revoluției și respectarea Legii 341 din 12 iulie 2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.

Eroii Revoluției și urmașii celor care și-au dat viața pentru libertate ies în stradă în fața Guvernului

Eroii Revoluției și urmașii celor care și-au dat viața pentru libertate ies în stradă în fața Guvernului.

Publicată de Epoch Times Romania pe Marţi, 15 noiembrie 2022

Asociația Răniții Revoluției din Sibiu a anunțat că protestul va continua și miercuri, între orele 10.00 si 20.00, în fața Guvernului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇