Primăria Timişoara a semnat, luni, contractul pentru finanţare pentru proiectul de investiţii ”Memorialul (Traseul) Revoluţiei din 1989 în Timişoara”.
Valoarea contractului este de 4,5 milioane euro, bani ce provin din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Mai multe puncte emblematice ale Revoluţiei vor trece prin diverse intervenţii urbanistice: Piaţa Maria, Podul Traian, Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sf. Gheorghe, Prefectura, zona Băile Neptun, Cimitirul Eroilor şi Calea Martirilor.
Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată şi realitate virtuală, timişorenii şi turiştii vor putea retrăi atmosfera acelor zile.
”Patrimoniul cultural al oraşului va fi de asemenea valorificat din punct de vedere turistic, printr-o semnalistică modernă, crearea unei aplicaţii dedicate vizitatorilor şi digitalizarea locaţiilor incluse în traseu. Proiectul prevede şi modernizarea pavajelor pentru a accesibiliza spaţiul pentru toată lumea, prin iluminat public diferenţiat, marcaj tactic, signaletică sonoră şi borduri la nivel cu carosabilul. Mobilierul urban şi marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locaţiile.
Caracterul locului va fi conservat şi valorificat, iar pentru două zone (Piaţa Maria şi Consiliul Judeţean) vor fi realizate studii de iluminat public complete şi vor fi propuse soluţii de iluminat ambiental. Tehnologia trece în prim-plan prin acest proiect”, transmite Primăria Timişoara.
Valoarea contractului de finanţare este de 4,5 milioane de euro, respectiv 22,3 milioane de lei.