Dosarul Revoluţiei a fost retrimis în instanţă: Iliescu și Voican Voiculescu, judecaţi pentru crime împotriva umanităţii

Dosarul Revoluţiei a fost retrimis în instanţă: Iliescu și Voican Voiculescu, judecaţi pentru crime împotriva umanităţii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii.

„În noul rechizitoriu avem persoane trimise în judecată: pe Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, şi generalul în retragere Rus Iosif Pop, fost comandant al Aviaţiei Militare. În sarcina inculpaţilor sunt reţinute infracţiuni contra umanităţii prevăzute de articolul 439 literele a, g, I şi k din Codul Penal”, a anunţat, miercuri, procurorul general Gabriela Scutea.

ADVERTISING

Ea a explicat că a decis ca de dosar să se ocupe același procuror, Catalin Ranco Pitu, chiar dacă primul rechizitoriu întocmit de el a fost respins de Înalta Curte.

„Reluarea urmăririi penale s-a dispus la data de 21 martie 2022, după ce dosarul a fost restituit fizic de la Înalta Curte la data de 14 februarie 2022. Actele de urmărire penală necesare, conform dispoziţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi redactarea rechizitoriului au fost efectuate într-un interval de cinci luni şi 15 zile.

ADVERTISING

Conform legii, procurorul care a emis anterior rechizitoriul din 2019 nu a devenit incompatibil să efectueze actele dispuse de instanţă şi să finalizeze urmărirea penală.

Doresc să subliniez că o eventuală repartizare a cauzei către un alt procuror ar fi însemnat un volum de muncă şi de timp foarte mare, necesar nu numai pentru studiul iniţial al dosarului, obiectivul nostru a fost acela de a nu prelungi în mod nejustificat durata cercetărilor", a explicat Scutea.

gabriela-scutea-procuror-general
Photo: Inquam Photos/Octav Ganea

Potrivit procurorului general, „concepţia rechizitoriului este centrată pe acţiunile intervenite în perioada 22 decembrie - 30 decembrie 1989, după părăsirea sediului Comitetului Central al PCR de către Nicolae Ceauşescu.

ADVERTISING

Doctrina internaţională privitoare la crimele împotriva umanităţii în legătură cu articolul 33 al Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale stabileşte că sunt exoneraţi în mod explicit militarii care săvârşesc fapta ca urmare a unui ordin militar de acţiune. Într-un asemenea caz, responsabilitatea penală va incumba persoanei care a dat respectivul ordin".

Gabriela Scutea
Photo: Inquam Photos/Octav Ganea

Scutea a dat și câteva cifre în ce privește anchetele care au vizat acest eveniment crucial din istoria României.

„Se impune o clarificare în privinţa cercetării evenimentelor care au constituit Revoluţia Română din decembrie 1989. Aceste evenimente au făcut obiectul a 4.544 de dosare penale. Foarte multe dintre aceste dosare se găsesc reunite în dosarul pe care astăzi îl înaintăm Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dar istoric trebuie subliniat că în 112 dosare Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, dintre care 25 au fost generali, 114 ofiţeri, 13 subofiţeri, 36 de militari în termen şi 87 de civili", a precizat Gabriela Scutea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇