„Regele etnobotanicelor” Alin Rotaru, condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru viol, a fost adus din Spania şi se află într-un penitenciar din România, a anunțat ministrul Justiției Alina Gorghiu.
„«Regele etnobotanicelor» a fost adus în ţară în această săptămână din Spania. Rotaru Alin a fost condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru viol. Este în penitenciarul din România în acest moment. Registrul agresorilor sexuali cuprinde date despre el”, a anunţat Alina Gorghiu pe pagina de Facebook.
Alin Rotaru, în vârstă de 37 de ani, era căutat de 11 ani și a fost prins săptămâna trecută de poliția spaniolă.
Bărbatul a ținut timp de șapte ore două fete minore într-un apartament din București, pe care le-a abuzat fizic în timp ce le amenința cu o armă de foc, în iulie 2013. Totodată, în 2009 el a distribuit peste 4 kilograme dintr-un sortiment de canabis.
Rotaru este cunoscut în România drept „regele etnobotanicelor”, pentru că a fost pionierul înființării primului „magazin de vise” din țară, precizează poliția spaniolă.
Fugarul avea un mandat european de arestare și predare emis de România, pentru răpire și trafic de droguri.
Când a fost reținut, toate documentele lui Alin Rotaru au fost reținute de poliție și s-a constat că acesta folosea o identitate falsă din 2021, ceea ce i-a permis să trăiască în Spania.