Recensământul intră în prelungiri: Colectarea datelor de la populație va dura până la 24 iulie

Recensământul intră în prelungiri: Colectarea datelor de la populație va dura până la 24 iulie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Perioada de colectare a datelor de către recenzori prin interviuri față în față (cu ajutorul tabletelor) se prelungește până în data de 24 iulie 2022.

Această etapă a început la 31 mai și ar fi trebuit să se încheie duminică, 17 iulie, chestionarul de recensământ fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare online.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că aproape 47% din populaţie s-a autorecenzat din 14 martie până în 27 mai, în prima etapă, desfășurată online.

Datele obținute până acum arată că recenzarea nu evoluează în ritmul scontat. Până la 6 iulie, peste 75% din populaţia estimată fusese recenzată, în ambele etape, autorecenzarea şi recenzarea prin interviuri faţă în faţă", potrivit Institutului Național de Statistică. Însă această distribuţie nu este unitară - sunt județe și localități care au rată ridicată de recenzare, iar altele au o rată scăzută.

ADVERTISING

Judeţele Botoşani, Vrancea şi Bistriţa Năsăud se apropie de 100% rată de recenzare.

În schimb, Bucureştiul se află pe ultimul loc în clasament - doar 53,2% din populaţie a completat chestionarul. INS a înfiinţat în Capitală mai multe puncte fixe de recenzare care își vor desfășura activitatea în paralel cu recenzarea pe teren până la noul termen limită, 24 iulie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇