Vladimir Putin anunță un armistiţiu umanitar, în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia a 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Armistițiul propus va începe la miezul nopții pe 8 mai și va dura până la miezul nopții pe 11 mai. Kremlinul afirmă că toate acțiunile militare vor fi suspendate și îndeamnă Ucraina să procedeze la fel.
„În această perioadă, toate acțiunile militare vor înceta. Rusia consideră că partea ucraineană ar trebui să urmeze acest exemplu. În cazul încălcării armistițiului de către Ucraina, Forțele Armate ale Federației Ruse vor reacționa în mod corespunzător și eficient”, a declarat Kremlinul într-un comunicat, citat de Kiev Independent.
Moscova a declarat, de asemenea, că „își reafirmă disponibilitatea pentru negocieri de pace fără condiții prealabile, menite să abordeze cauzele profunde ale crizei ucrainene și să se implice constructiv alături de partenerii internaționali”.
Ziua Victoriei, sărbătorită pe 9 mai, marchează înfrângerea de către Uniunea Sovietică a Germaniei naziste în ceea ce este cunoscut sub numele de Marele Război Patriotic din 1941–1945, scrie Kiev Post.
Rămâne o sărbătoare legală importantă în Rusia și în anumite părți ale fostei Uniuni Sovietice, adesea cu parade militare și comemorări ale soldaților Armatei Roșii.
Kremlinul a prezentat această mișcare ca pe un gest umanitar în timpul comemorărilor. Ucraina nu a răspuns încă.
Anunțul vine în contextul în care Moscova continuă să respingă cererea Kievului pentru un armistițiu complet și necondiționat, ca prim pas către un acord de pace mai amplu.
Putin a declarat anterior un ”armistițiu temporar” de Paște, dar Ucraina a acuzat forțele ruse de aproape 3.000 de încălcări în acea perioadă.
În ziua de Paște, președintele Zelenski a semnalat că, în ciuda declarațiilor Kremlinului despre încetarea focului, luptele continuă în unele regiuni. „În general, în dimineaţa de Paşte, putem spune că armata rusă încearcă să creeze o impresie generală de încetare a focului, dar în unele locuri nu renunţă la încercările individuale de a avansa şi de a provoca pierderi Ucrainei”, a declarat Zelenski.
Duminică, Trump l-a criticat pe președintele Vladimir Putin în unele dintre cele mai dure comentarii ale sale împotriva liderului rus de până acum.
- Trump îi cere lui Putin să înceteze să mai tragă și să încheie un acord de pace. Crede că Zelenski este dispus să renunțe la Crimeea
- Trump tună împotriva lui Putin după atacul devastator de la Kiev: „Vladimir, ajunge!”
„Vreau să înceteze să mai tragă, să se așeze și să semneze un acord”, a declarat Trump, în timp ce se întorcea la Washington, pentru a începe ceea ce consilierii săi spun că va fi o săptămână critică în determinarea viitorului eforturilor conduse de SUA de a intermedia un acord de pace.
Această săptămână va fi „critică” în a stabili dacă SUA pot continua să încerce să intermedieze pacea în Ucraina, a declarat duminică secretarul de stat Marco Rubio, declarând pentru NBC că „suntem aproape” de un acord, „dar nu suficient de aproape”.