Putin, întrebat dacă-i va sprijini militar pe separatiștii din Ucraina: Păi cum altfel?

Putin, întrebat dacă-i va sprijini militar pe separatiștii din Ucraina: Păi cum altfel?

Rusia va acorda „republicilor populare” Doneţk şi Lugansk sprijin militar, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, la scurt timp după ce senatorii ruşi au aprobat cererea sa pentru trimiterea de trupe ruse în Donbas.

„În legătură cu utilizarea de forţe armate în străinătate. Păi cum altfel? Doar noi am semnat ieri acorduri, iar în aceste acorduri şi cu Republica Populară Doneţk şi cu Republica Populară Lugansk sunt prevederi corespunzătoare, care spun că noi le vom acorda acestor republici ajutor inclusiv militar”, a spus Putin.

Totodată, Vladimir Putin a subliniat că el n-a anunţat că trupe ruse vor fi trimise imediat în Donbas. „Nu am spus că trupele se vor duce acolo chiar acum”, a precizat el.

Întrebat despre cât de departe ar putea ajunge trupele ruse în Donbas, Putin a declarat că „este imposibil să se prevadă un plan concret pentru posibile acţiuni, totul depinde de situaţia de pe teren”.

Preşedintele rus a adăugat că, în condiţiile în care în Donbas are loc un conflict, prin această decizie Rusia „dă clar de înţeles că, în caz de necesitate, intenţionează să-şi onoreze obligaţiile asumate”.

Potrivit lui Putin, Moscova a auzit declaraţiile privind intenţiile Ucrainei de a primi din nou pe teritoriul său arme nucleare. „Înţelegem că aceste cuvinte ne-au fost adresate în primul rând nouă. Şi eu vreau să spun că noi le-am auzit”, a spus el. Apariţia de arme nucleare tactice în Ucraina va însemna o ameninţare strategică pentru Rusia, a adăugat Putin.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia este împotriva aderării Ucrainei la NATO şi că cea mai bună soluţie ar fi ca Ucraina să-şi declare neutralitatea. „Cea mai bună soluţie a acestei probleme este ca actualii lideri de la Kiev să renunţe ei înşişi la aderarea la NATO. De fapt, să realizeze ideea neutralităţii”, a spus preşedintele rus, întrebat ce ar contribui la dezescaladarea relaţiilor dintre Occident şi Ucraina.

Putin a anunţat, de asemenea, că Rusia a recunoscut cele două republici în frontierele care sunt astăzi stabilite în „constituţiile” lor.

Întrebat dacă este oportun ca toate problemele să fie soluţionate prin forţă, Vladimir Putin a declarat că „binele nu trebuie să fie neputincios, ci trebuie să aibă posibilitatea să se apere”.

În acest context, preşedintele rus a mai declarat că ţările democratice trebuie să recunoască dorinţa locuitorilor din Crimeea şi Sevastopol de a se „reuni” cu Rusia.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇