PSD decide abia duminică dacă votează bugetul. Grindeanu: La prima vedere, nu e cuprinsă creșterea salariului minim

PSD decide abia duminică dacă votează bugetul. Grindeanu: La prima vedere, nu e cuprinsă creșterea salariului minim
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderii PSD se vor reuni duminică în Consiliul Politic Național pentru a decide poziția partidului față de proiectul de buget pregătit de Guvern. Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat că proiectul trimis de Ministerul Finanțelor ridică deja unele semne de întrebare în interiorul partidului, deoarece anumite măsuri convenite în coaliție par să nu fie incluse.

Proiectul de buget ar urma să fie trimis Parlamentului până la finalul săptămânii, iar amendamentele ar putea fi depuse în weekend, înainte de începerea dezbaterilor din plen.

PSD își stabilește poziția înainte de dezbaterea din Parlament

Sorin Grindeanu a anunțat, după ședința Biroului Permanent Național al PSD, că proiectul de buget a fost transmis duminică seară de ministrul Finanțelor și distribuit conducerii partidului pentru analiză.

„Ne aşteptăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni proiectul de buget să fie trimis către Parlament, astfel încât în perioada de final de săptămână să poată să fie depuse amendamente. Înainte de dezbaterile din plen (…) să avem punctul de vedere al PSD pe proiectul de buget trimis de către Guvern. Asta vom hotărî duminica viitoare în Consiliul Politic Naţional”, a declarat liderul PSD.

Dezbaterile în plenul Parlamentului ar urma să înceapă într-o săptămână.

Nemulțumirile PSD: salariul minim și „pachetul de solidaritate”

Grindeanu spune că, la prima analiză, proiectul de buget nu include integral unele dintre măsurile negociate anterior în coaliție.

„Proiectul de buget a fost trimis aseară de către ministrul Finanţelor, cel puţin mie (…) Sunt câteva lucruri care la prima vedere par a nu fi prinse, dincolo de, de exemplu, pachetul de solidaritate pe care ştiţi că nu l-au prins în totalitate. La prima vedere pare că nu e bugetată creşterea salariului minim, ceea ce a fost convenit în cadrul Coaliţiei”, a spus acesta.

Liderul PSD a adăugat că aceste aspecte ridică semne de întrebare în partid. „Sunt lucruri pe care eu credeam că le-am depășit”, a afirmat Grindeanu.

În februarie, PSD stabilise trei condiții pentru negocierile bugetare: includerea pachetului de solidaritate, finanțarea proiectelor locale la nivelul anului 2025 și menținerea taxelor și impozitelor la nivelul de anul trecut.

Liberalii discută forma finală a bugetului cu premierul și ministrul Finanțelor

În paralel, forma finală a proiectului de buget este discutată luni de premierul Ilie Bolojan și de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cu parlamentarii PNL din comisiile de buget-finanțe și de administrație publică, potrivit unor surse liberale.

Aceleași surse afirmă că proiectul de buget este orientat spre sprijinirea investițiilor, în special prin cofinanțarea atragerii a aproximativ 10 miliarde de euro din PNRR.

Totodată, bugetul ar urmări relansarea economică și menținerea unui nivel al protecției sociale cel puțin egal cu cel din anul precedent.

Proiectul include și sumele necesare pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a Primăriei Capitalei, măsură care ar urma să fie însoțită de angajamentul administrației locale pentru reforme majore.

Discuții și despre situația financiară a Bucureștiului

Sorin Grindeanu a ridicat și problema situației financiare a Capitalei, invitându-l pe primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la o ședință a coaliției pe tema bugetului.

Liderul PSD a spus că nu doar Bucureștiul se confruntă cu dificultăți financiare și că soluțiile trebuie să fie aplicate la nivel național.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇