PSD a atacat în instanță restrângerea dreptului de a participa la mitinguri şi proteste

PSD a atacat în instanță restrângerea dreptului de a participa la mitinguri şi proteste

PSD a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere în anulare împotriva prevederilor din hotărârile de guvern 730/2021 şi 795/2021, prin care numărul participanţilor la mitingurile de protest sau orice alte demonstraţii în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane.

În cererea PSD se menţionează faptul că, „dacă situaţia epidemiologică concretă permite relaxarea, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori, cu purtarea măştii de protecţie, este disproporţionată limitarea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 500 de persoane”.

ADVERTISING

Astfel, printre măsurile necesare prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, Guvernul „include şi restricţii destinate celor care i-ar contesta activitatea politică.”

Faptul că, spre deosebire de mitinguri şi demonstraţii, în cazul evenimentelor culturale participarea este condiţionată de vaccinare sau test PCR nu justifică restrângerea dreptului la întrunire, atâta timp cât, conform informaţiilor oficiale, nu există date ştiinţifice cu privire la transmiterea/netransmiterea virusului de către persoanele vaccinate.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În acest sens, chiar pe site-ul oficial al Guvernului României – vaccinare-covid.gov.ro – se menţionează că datele despre măsura în care o persoană vaccinată mai poate transmite virusul urmează a fi generate, colectate şi analizate în perioada următoare”, mai indică sursa citată.

În afară de argumentele de mai sus, în cererea în anulare depusă de PSD se face referire şi la o serie de vicii de formă ale celor două hotărâri de guvern, cum ar fi lipsa unei evaluări de impact a măsurilor propuse, lipsa studiilor şi analizelor ştiinţifice cu privire la efectele sociale şi politice sau absenţa unei motivări detaliate care să respecte normele de tehnică legislativă.

ADVERTISING

Ce prevede legislaţia

Cea mai recentă hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență (CNSU), care a intrat în vigoare de la 1 august, prevede că:

  • organizarea de mitinguri şi demonstraţii va fi permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Practic, situația rămâne neschimbată de peste un an, fie că România a avut 100 sau 10.000 de cazuri noi de Covid pe zi.

Decizia CNSU, aprobată prin hotărâre de guvern, aduce măsuri de relaxare în alte domenii, inclusiv:

  • activităţile culturale, artistice şi de divertisment vor putea fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie;
  • Stadioanele pot să fie și la capacitate maximă dacă se face dovada vaccinării, trecerii prin boală sau un test PCR

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇