Protest masiv anti-austeritate la Bruxelles. Au participat și mai mulți români (Foto)

Protest masiv anti-austeritate la Bruxelles. Au participat și mai mulți români (Foto)

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas s-au alăturat vineri celor peste 100.000 de sindicalişti din Europa care au protestat la Bruxelles împotriva măsurilor de austeritate luate de guvernanţi.

Sindicaliştii din sănătate cer ca măsurile anticriză să nu fie decontate de guvernanţi pe seama angajaţilor şi a persoanelor cu venituri mici şi foarte mici.

"Nu suntem de acord cu tăierea fondurilor alocate sistemelor de sănătate şi asistenţă socială din ţările Uniunii Europene! Nu suntem de acord cu îngheţarea salariilor! Respingem orice măsură de austeritate în domeniul sănătăţii publice şi al asistenţei sociale; cele două sisteme au nevoie de angajaţi suplimentari, au nevoie de finanţare pentru a asigura servicii de calitate", au transmis reprezentanţii Sanitas într-un comunicat.

ADVERTISING

Potrivit acestora, creşterea aberantă a preţurilor, războiul din Ucraina şi facturile din ce în ce mai mari la energie aduc categorii întregi de cetăţeni sub limita traiului decent.

UNITATE SINDICALĂ EUROPEANĂSANITAS protestează la Bruxelles împreună cu sindicatele din Sănătate și Asistență socială...

Publicată de Federatia Sanitas din Romania pe Vineri, 9 decembrie 2022

Toate sindicatele europene sunt îngrijorate că factura crizei va fi plătită de cei care duc greul acestei perioade - angajaţi care riscă să rămână fără locuri de muncă, salarii care nu fac faţă creşterii ratei inflaţiei, scăderea puterii de cumpărare şi dublarea costului vieţii, menţionează federaţia sindicală.

ADVERTISING

"În urmă cu doi ani, milioane de europeni aplaudau 'eroii' care lucrează în spitale, centre de îngrijiri etc. Astăzi, aceşti oameni par să fi fost uitaţi. Este timpul ca miniştrii Sănătăţii din Europa să recunoască munca valoroasă şi esenţială a lucrătorilor din domeniul Sănătăţii şi Asistenţei Sociale", au transmis reprezentanţii Federaţiei Europene a Sindicatelor din Serviciile Publice (EPSU).

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇