Procurorul Codrin-Horaţiu Miron a primit aviz favorabil cu unanimitate de voturi din partea Secţiei pentru procurori a CSM pentru funcţia de şef al DIICOT.
Avizul CSM este consultativ, decizia finală aparţinându-i preşedintelui Nicuşor Dan.
Miron a declarat, la audieri, că pe zona drogurilor de mare risc, cum ar fi cocaina şi heroina, nu stăm extraordinar de bine în privinţa capturilor, dar a menţionat că se fac capturi impresionante de canabis. Codrin-Horaţiu Miron a mai precizat că procurorii DIICOT nu au excelat pe zona grupărilor de trafic de droguri, relatează News.ro.
De asemenea, a spus că ar dori să facă o evaluare foarte serioasă a acestei instituţii, pentru a vedea unde se face performanţă şi unde sunt rezultate modeste. El a explicat că, în funcţie de această evaluare, se va face o calibrare a resurselor alocate pentru resuscitarea zonelor care nu luptă eficient cu fenomenul criminalităţii organizate.
Miron susţine că această instituţie trebuie să fie o structură dinamică, mobilă şi orientată spre noile tendinţe de manifestare a fenomenului criminalităţii organizate.
În opinia sa, o direcţie importantă este o prioritizare a anchetelor penale şi concentrarea lor pe cauze care să producă un impact deosebit în mediul infracţional. El anunţă ”ofensivă totală” împotriva traficului de droguri.
Nicuşor Dan le-a spus, vineri, participanților la un protest organizat la Palatul Cotroceni față de propunerile la șefia marilor parchete, că își va asuma numirile pe care le va semna.
Interviurile vor continua în următoarele zile, dar şi săptămâna viitoare, după următorul program:
- 11 martie - Alex Florenţa şi Gill-Julien Grigore-Iacobici - pentru ocuparea a două posturi de procuror-şef adjunct al DIICOT;
- 12 martie - Cristina Chiriac - propusă pentru funcţia de procuror general şi Marius Voineag - adjunct al procurorului general;
- 16 martie - Ioan Viorel Cerbu - pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
- 17 martie - Marinela Mincă şi Marius Ionel Ştefan - două posturi de procuror-şef adjunct al DNA.
19 candidaţi au participat la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei, în intervalul 8 ianuarie - 2 martie, în vederea formulării propunerilor de numire pentru funcţiile de procuror general şi adjunct al procurorului general, procuror-şef şi procurori-şefi adjuncţi ai DNA, precum şi procuror-şef şi procurori-şefi adjuncţi ai DIICOT.
Funcțiile de procuror general și de procuror-șef al DNA devin vacante la 31 martie, iar cea de procuror-șef al DIICOT la 14 aprilie.
Legea prevede că pot candida magistrații cu o vechime de minimum 15 ani în funcția de procuror sau judecător. Nu pot fi numiți cei care au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea ori cei aflați în situații de conflict de interese.
