Prințul Paul al României, dat în urmărire internațională după condamnarea în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, a fost prin de polițiștii din Franța.
Informația a fost confirmată, într-o conferință de presă, de ministrul de Interne Lucian Bode, care a precizat că încep procedurile de extrădare.
Potrivit imaginilor postate de televiziunile de știri, Paul al României stătea relaxat într-o cafenea, înainte să fie capturat.
Paul al României a fost condamnat, la jumătatea lunii decembrie a anului 2020, la 3 ani și 4 luni închisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, dar a fugit din țară.
Paul, care în luna august împlinește 74 de ani, e născut născut la Paris, însă Poliția Română a precizat, în mandatul de urmărire, că acesta deține doar cetățenie română.
În Dosarul Fermei Băneasa au mai fost condamnați atunci omul de afaceri Remus Truică - 7 ani de închisoare - și israelienii Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein - câte 5 ani de închisoare.