168.000 de persoane au murit în plus în 26 de state UE în timpul primului val al pandemiei de coronavirus, în perioada martie-iunie, mai mult decât în perioada similară a precedenţilor patru ani în medie, arată cifrele oficiale.
Iată câte cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate, luni, în România
"Aceste cifre includ toate decesele, indiferent de cauzele lor, dar pot fi utile pentru evaluarea efectului direct şi indirect al pandemiei de COVID-19 asupra populaţiei europene", a precizat Eurostat într-un comunicat, citat de DPA.
Irlanda nu este inclusă în această analiză, întrucât biroul de statistică al UE nu a primit încă datele din partea sa, a declarat ofiţerul de presă al Eurostat, Ana-Maria Marola.
Când a fost înregistrat vârful deceselor în plus
Biroul a stabilit că vârful deceselor în plus s-a înregistrat în săptămâna dintre sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie, cu 36.000 de decese suplimentare înregistrate. La polul opus, în săptămâna de după jumătatea lui iunie, s-au înregistrat cu 2.000 de decese mai puţin în 2020 decât în medie în cei patru ani precedenţi
În martie, au murit mai mulţi bărbaţi decât femei, dar situaţia s-a inversat în aprilie şi începutul lui mai. Numărul de decese în rândul femeilor şi bărbaţilor a ajuns însă aproape similar la începutul lui iunie.
Italia, prima țară afectată grav
Prima ţară lovitură dur de pandemie în Europa a fost Italia, urmată de Spania. Cele două ţări înregistrează şi cele mai mari salturi ale numărului de decese.
Spania a înregistrat cu 48.000 de decese în plus faţă de media precedenţilor patru ani şi Italia 46.000. Ele au fost urmate în acest clasament al deceselor suplimentare de Franţa (30.000), Germania şi Olanda, cu câte 10.000.
Structura de vârstă a persoanelor care au murit în plus faţă de media ultimilor patru ani este similară cu cea a celor vulnerabili la coronavirus. Circa 96% dintre cele 168.000 de persoane decedate în plus au 70 de ani şi peste.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: