Primăria Ghimbav cumpără o toaletă ecologică la preț de apartament. Care este explicația edilului

Primăria Ghimbav cumpără o toaletă ecologică la preț de apartament. Care este explicația edilului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria oraşului Ghimbav din judeţul Braşov cumpără, printr-o achiziţie făcută prin negociere directă, o toaletă ecologică automată inteligentă care costă cât un apartament în oraş.

Primarul oraşului Ghimbav a explicat că toaleta va fi amplasată într-un viitor parc, amenajat într-o zonă cu şase sute de apartamente, unde localnicii au solicitat amplasarea unei toalete.

Preţul acesteia nu este deloc mic, 326.700 de lei cu TVA, respectiv aproximativ 64.000 de euro, potrivit datelor de pe platforma de licitaţii publice. La aceşti bani, în blocurile vecine noului parc poţi cumpăra un apartament cu două camere. Achiziţia a fost făcută prin negociere directă, iar toaleta care se va curăţa singură va fi furnizată şi instalată de firma Rowe Provision din Bucureşti”, scriu jurnaliştii de la bizbrasov.ro.

Contactat telefonic, primarul oraşului Ghimbav, Ionel Fliundra (PNL), a declarat pentru News.ro că nu a primit toate documentele financiare aferente achiziţiei, subliniind că iniţial administraţia locală intenţiona să cumpere două astfel de toalete, suma alocată fiind de 600.000 de lei.

„Şi eu am aflat din surse, haideţi să vă spun ceva: la începutul anului s-a bugetat o sumă de 600.000 de lei, sau poate mai bine, pentru două toalete automate, ecologice, cu autospălare şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Probabil că atunci când s-a verificat pentru planul anual de achiziţii s-a făcut un sondaj cu privire la ceea ce înseamnă şi ce costă o toaletă. De vreo patru ani am pus aceşti bani, dar nu am avut ocazia să ştim unde o amplasăm, pentru că nu erau anumite zone reabilitate.

Acuma, în cartierul strada Victoriei, o zonă aglomerată de aproape 600 de apartamente, fosta parcare se va transforma într-un pietonal, frumos, cu fântână arteziană cu sunet, apă, lumină, culoare, un loc în care oamenii de acolo, care majoritatea sunt persoane de vârsta a treia să aibă unde să-şi petreacă timpul liber. Solicitarea totdeauna a fost că nu există o toaletă când ei ies afară. Dacă prețul pe care colegii mei de la achiziţii l-au verificat, că nu am niciun contract pe birou, înseamnă că au sondat foarte bine piaţa şi probabil că acolo sunt preţurile”, a declarat primarul Ionel Fliundra.

Edilul a subliniat că în opina sa „orice lucru ieftin, la un moment dat, devine scump”, arătând, în acest context, că tot timpul a încercat ca atunci când oraşul a făcut o achiziţie ca aceasta să fie una de calitate, chiar dacă la un preţ ceva mai ridicat.

Întrebat cum se potriveşte o astfel de achiziţie cu solicitările premierului Ilie Bolojan, coleg de partid cu primarul, ca administraţia publică să reducă cheltuielile publice, edilul a spus că orașul nu primește bani de la guvern.

„În momentul în care ai investiţii de anvergură, de milioane de lei, cum avem în zona străzii Victoriei, unde v-am spus, avem 600 de apartamente, înmulţiţi cu trei să vedeţi câte persoane locuiesc acolo, nu putem să lăsăm o investiţie să nu fie completată cu orice accesorii de care este nevoie. Oraşul Ghimbav nu este un oraş fără venituri, noi nu primim bani de la Guvernul României. Şi sunt convins că şi preşedintele partidului, la Oradea, dacă ar fi avut o investiţie majoră, cu siguranţă decât să sape o toaletă în subteran să fie neigienică, mai bine ar fi achiziţionat o toaletă cu autospălare atât pentru persoanele normale, cât şi pentru cele cu dizabilităţi”, a răspuns Ionel Fliundra.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇