Presa rusă anunță că regiunea Herson va trece la rublă de la 1 mai

Presa rusă anunță că regiunea Herson va trece la rublă de la 1 mai

Regiunea Herson din Ucraina va trece la rublă de la 1 mai, transmite presa de stat rusă, care îl citează pe vicepreşedintelele Administraţiei Civil-Militare din regiune, Kirill Stremousov.

El a declarat agenţiei de presă RIA-Novosti că perioada de tranziţie va dura până la patru luni în care vor fi în circulaţie atât rubla rusă, cât şi grivna ucraineană. După aceea, va avea loc o tranziţie completă la rublă.

CNN notează că nu a reușit să verifice în mod independent declarația lui Stremousov.

Forţele ruse au instalat marţi un nou guvern local în Herson.

ADVERTISING

Instalarea a avut loc la câteva zile după ce forţele ruse au preluat controlul asupra clădirii Consiliului oraşului Herson, înlăturând guvernul ales şi înlocuindu-i apărarea cu trupe militare ruse.

Ziua 64 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇