Preot moldovean agresat și dat afară din biserică, după ce a trecut la Patriarhia Română (Video)

Preot moldovean agresat și dat afară din biserică, după ce a trecut la Patriarhia Română (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un scandal violent a izbucnit într-o biserică din satul Grinăuți, raionul Rîșcani, Republica Moldova, unde preotul Constantin Turtureanu a fost agresat fizic și scos cu forța din lăcașul de cult de un grup de enoriași.

Incidentul are la bază tensiunile dintre Mitropolia Moldovei (subordonată Patriarhiei Moscovei) și Mitropolia Basarabiei (parte a Patriarhiei Române).

Violențe în biserică și intervenția poliției

Imaginile surprinse în biserică și publicate de soția preotului, Anișoara Turtureanu, arată cum părintele este tras de păr și împins afară de mai mulți bărbați și femei.

Uitați-vă ce au făcut!!!

Publicată de Anișoara Turtureanu pe Marţi, 15 iulie 2025

La fața locului au intervenit și polițiști. Reprezentanții forțelor de ordine au anunțat că investighează cazul.

„Cazul a fost înregistrat și documentat. Persoanele vinovate vor fi trase la răspundere conform legislației”, a declarat pentru TV8 purtătoarea de cuvânt a Poliției din Republica Moldova, Lilia Harea.

Dispută între două patriarhii

Tensiunea a izbucnit după ce preotul Constantin Turtureanu a decis să afilieze parohia Mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române, renunțând la apartenența la Mitropolia Moldovei, afiliată Patriarhiei Ruse.

Decizia sa a dus la sancționarea imediată de către Mitropolia Moldovei, care a emis un decret de suspendare și a numit un alt cleric în locul său.

Lacăte noi pe ușile bisericii

În aceeași zi, susținători ai Mitropoliei Moldovei au schimbat lacătele de la ușile bisericii, blocând accesul celor care sprijină decizia preotului.

Potrivit TV Nord, comunitatea locală este profund divizată, iar conflictul religios reflectă o ruptură mai amplă în societatea moldovenească, aflată la intersecția influențelor românești și ruse.

Cazul de la Grinăuți readuce în atenție dificultățile coexistenței între cele două structuri bisericești în Republica Moldova, într-un context geopolitic sensibil și într-o societate marcată de identități istorice și religioase concurente.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇