Premierul japonez, după un tur prin țările G7: Asia ar putea fi Ucraina de mâine

Premierul japonez, după un tur prin țările G7: Asia ar putea fi Ucraina de mâine
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asia ar putea fi Ucraina de mâine, a avertizat premierul japonez Fumio Kishida, sâmbătă, la Washington, la încheierea unui turneu în ţările G7.

El a spus că le-a comunicat liderilor ţărilor membre ale G7 „sentimentul său puternic de criză în materie de securitate în Asia de Est”, informează AFP.

Premierul Fumio Kishida, a cărui ţară deţine preşedinţia G7 anul acesta, a vizitat fiecare dintre statele membre (SUA, Franţa, Regatul Unit, Italia, Canada) într-o săptămână, cu excepţia Germaniei, din cauza unei probleme de programare. Intenţionează însă să se deplaseze la Berlin în curând.

ADVERTISING

"Lecţia de învăţat din Ucraina este că securitatea Europei şi cea a regiunii indo-pacifice sunt inseparabile", a afirmat premierul Japoniei într-o conferinţă de presă, a doua zi după întâlnirea cu preşedintele american Joe Biden.

"Situaţia din jurul Japoniei este din ce în ce mai gravă, de la încercările de a schimba forţat status-quo-ul în Marea Chinei de Est şi Marea Chinei de Sud, până la angajarea Coreei de Nord în activităţi nucleare şi tiruri de rachete", a spus el.

Kishida se referă la eforturile Chinei de a-şi spori controlul asupra unei întinderi maritime disputate, ceea ce duce la tensiuni cu Japonia, Filipine şi Vietnam. Regiunea este, de asemenea, marcată de tensiunile din jurul Taiwanului, insulă pe care China continentală o consideră a fi teritoriul său.

ADVERTISING

În mai, liderii ţărilor membre ale G7 se vor întâlni în cadrul summitului anual la Hiroshima, unde Statele Unite au aruncat o bombă atomică pe 6 august 1945, în primul atac nuclear din istorie. Hiroshima este, de asemenea, bastionul electoral al prim-ministrului japonez.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇