Guvernul japonez a adoptat vineri o revizuire radicală a doctrinei apărării, cu scopul de a încerca să contracareze puterea militară a Chinei, pe care Tokyo o califică drept o ”provocare fără precedent” la adresa securităţii arhipelagului nipon.
Potrivit AFP, Japonia preconizează, astfel, în cadrul celei mai mari reforme a politicii sale a apărării de decenii, să-şi crească în mod drastic cheltuielile militare, să-şi unifice comandamentul şi să crească raza de acţiune a rachetelor.
În pofida faptului că aceste schimbări sunt susţinute de către opinia publică niponă, este vorba despre un viraj major într-o ţară a cărei Constituţie pacifistă, adoptată imediat după înfrângerea de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, îi interzice în principiu să se doteze cu armată veritabilă.
Însă, arhitecţii de la Tokyo ai acestei doctrine revizuite consideră că aceasta este mai degrabă ”ultima etapă a unei normalizări lente şi treptate” a poziţiei japoneze în domeniul apărării şi securităţii naţionale, apreciază vicepreşedintele cabinetului de studii Teneo, James Brady.
Această doctrină defensivă japoneză este schiţată în trei documente în care sunt evocate în mod clar China, Coreea de Nord şi Rusia, pe care AFP scrie că le-a consultat înainte de adoptare.
Aceste documente adoptă un limbaj mai apăsat decât la prima publicare a Strategie Naţională a Securităţii Japoniei din 2013.
Provocarea chineză
Poziţia militară tot mai apăsată a Chinei este prezentată drept o ”gravă îngrijorare a Japoniei şi comunităţii internaționale”, iar Beijingul reprezintă o ”provocare strategică fără precedent la adresa păcii şi stabilităţii Japoniei”.
În centrul acestei noi ”Strategii a Securităţii Naţionale”, Japonia preconizează să-şi dubleze bugetul anual al apărării - de la aproximtiv 1% din PIB la 2% din PIB, până în 2027 -, un lucru care provoacă deja critici cu privire la modul în care va fi finanţată această creştere.
Japonia urmează să se alinieze astfel unui angajament similar al statelor membre NATO.
Japonia intenţionează să se doteze cu o ”capacitate de contraatc” - un concept care până de curând ar fi fost considerat incompatibil cu Constituţia. Acesta îi va permită să lovească ţinte care ameninţă arhipelagul de pe teritoriul unor ţări vecine.
”Capacitatea de contaatac este necesară”, se arată în documente, în care se precizează că sistemul actual de doborâre a unor eventuale rachete înainte ca acestea să ajungă pe teritoriul japonez nu este suficient de eficient, dar că nicio lovitură preventivă ”nu va fi tolerată”, în virtutea Constituţiei.
În documentele Guvernului sunt menţionate rachete americane de croazieră de tip Tomahawk, în contextul în care japoneză a dezvăluit recent că Tokyo vrea să cumpere până la 500 de astfel de rachete, dar rachete cu rază lungă de acţiune, de tip SM-6.
Prezenţa Forţei de Autoapărare pe insulele cele mai sudice japoneze, cele mai apropiate de Taiwan şi de China, ar urma să crească printr-o triplare a unităţilor de interceptare de rachete balistice, dezvăluie presa japoneză.
Amenințarea nord coreeană
În documentele consultate de AFP, se arată că Japonia preconizează să-şi consolideze capacităţile Pazei de Coastă şi cooperarea cu armate şi paze de coastă din alte ţări, fără alte precizări.
Îngrijorările mai vechi ale Japoniei cu privire la China au crescut cu un nivel în august, când Beijingul şi-a multiplicat exerciţiile militare în apropierea Taiwanului, în cursul cărora au căzut rachete în mare, în Zona Economică Exclusivă (ZEE) a arhipelagului nipon.
În Strategia Naţională a Securităţii sunt evocate tiruri de rachetă repetate ale Coreei de Nord şi se arată că acţiunile militare ale Phenianului reprezintă ”o ameninţare mai gravă şi mai iminentă la adresa Japoniei decât înainte”.
Referitor la Rusia, ”voinţa (rusă) de a recurge la forţă în vederea atingerii propriilor obiective de securitate, ca în Ucraina, este evidentă”, iar activităţile militare ruse în regiunea Asia-Pacific şi cooperarea strategigă a Rusiei cu China ”constituie o îngrijorare puternică în domeniul securităţii”, se arată aceste documente.
Noua strategie japoneză a provocat, deja, chiar înaintea anunţării sale oficiale, iritarea Beijingului, care evocă cu regularitate un militarism brutal japonez al primei jumătăţi a secolului al XX-lea, căruia China i-a fost una dintre victime.
”Japonia nu ţine cont de fapte, se îndepărtează de acorduri comune, de angajamentul său în favoarea relaţiilor bilaterale şi discreditează China. Noi ne opunem ferm acestui lucru”, a subliniat vineri un purtător de cuvânt al Ministerul chinez de Externe, Wang Wenbin, care precizează că Beijingul a protestat solemn pe lângă Tokyo.