Premieră istorică: Prima femeie numită în fruntea MI6. Cine e Blaise Metreweli

Premieră istorică: Prima femeie numită în fruntea MI6. Cine e Blaise Metreweli
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul britanic a anunțat numirea lui Blaise Metreweli în funcția de șefă a Serviciului de Informații Externe al Marii Britanii (MI6), marcând astfel o premieră în istoria de 116 ani a agenției.

Metreweli, în vârstă de 47 de ani, este prima femeie care va conduce MI6.

Metreweli activează în serviciile secrete britanice din 1999 și este în prezent responsabilă cu tehnologia și inovația în cadrul MI6.

Cine e Blaise Metreweli

De-a lungul carierei sale, a ocupat poziții cheie în Orientul Mijlociu și Europa și a deținut anterior funcții de conducere și în MI5, agenția de securitate internă a Regatului Unit.

„Sunt mândră și onorată să fiu aleasă să conduc acest serviciu într-un moment în care amenințările la adresa Marii Britanii sunt de o amploare fără precedent”, a declarat Metreweli, într-un comunicat. Premierul Keir Starmer, aflat la summit-ul G7 din Canada, a salutat numirea ca fiind „istorică”, subliniind că „activitatea serviciilor noastre de informații nu a fost niciodată mai importantă”, transmite Guvernul de la Londra.

Metreweli îi va succeda în toamnă lui sir Richard Moore, care se va retrage după cinci ani în funcție. Moore a descris-o drept „un lider excepțional și unul dintre cei mai buni gânditori în materie de tehnologie din serviciu”.

Printre principalele provocări ale noii șefe a MI6 se numără relațiile cu Rusia, China, Iran și Coreea de Nord – țări care, potrivit autorităților britanice, cooperează tot mai strâns pentru a submina interesele occidentale.

În plus, Metreweli va trebui să navigheze într-un peisaj tehnologic tot mai complex, în care colectarea informațiilor se desfășoară nu doar prin agenți umani, ci și prin surse digitale și satelitare.

Într-un interviu acordat în 2021 sub pseudonimul „Director K”, Metreweli afirma că amenințările la adresa Regatului Unit sunt „cu adevărat diverse”, subliniind riscurile venite din partea actorilor statali și non-statali, de la tentative de asasinat până la furt de tehnologie sensibilă, aminteşte BBC.

La 30 de ani după James Bond avem prima femeie C

Numirea sa vine la trei decenii după ce personajul „M” interpretat de Judi Dench a devenit, fictiv, prima femeie aflată la conducerea MI6 în filmele James Bond. Acum, ficțiunea a devenit realitate, scrie Reuters.

Metreweli este absolventă de antropologie a Universității Cambridge și a fost decorată în 2024 cu Ordinul Sfântului Mihail și Sfântului Gheorghe pentru serviciile aduse politicii externe britanice. Ea va lucra sub coordonarea noului ministru de Externe, David Lammy, care a numit-o „candidata ideală pentru o lume din ce în ce mai instabilă”.

MI6, înființat în 1909, este responsabil cu strângerea de informații din afara granițelor pentru a proteja securitatea națională. Noul său lider va purta, ca și predecesorii săi, simbolul istoric „C” – inițiala primului director, căpitanul Mansfield Cumming, care semna cu cerneală verde, tradiție păstrată și astăzi.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇