Premieră în SUA: Mamă condamnată pentru crimele comise de fiul său, într-un atac armat la școală

Premieră în SUA: Mamă condamnată pentru crimele comise de fiul său, într-un atac armat la școală

Mama unui băiat care a deschis focul într-o școală din SUA, omorând patru elevi, a fost găsită vinovată pentru patru acuzații de omor involuntar și riscă 15 ani de închisoare pentru fiecare acuzație.

Audierea ei pentru a afla condamnarea a fost stabilită pentru 9 aprilie.

Este primul caz din Statele Unite în care un părinte este condamnat pentru omor din culpă din cauza unui atac armat comis de copilul lui, scrie Sky News.

Ethan Crumbley avea 15 ani când a deschis focul la liceul Oxford, din Michigan, în noiembrie 2021. A ucis patru elevi și a rănit alte șapte persoane.

ADVERTISING

Procurorii spun că Jennifer Crumbley, în vârstă de 45 de ani, avea datoria de a-l împiedica pe fiul ei să facă rău. A dat însă dovadă de o neglijență gravă, afirmă ei, deși ar fi putut preveni crimele.

Femeia este acuzată că a lăsat la îndemâna copilului arma și muniția și că nu l-a dus la medic pentru tratament împotriva problemelor de sănătate mintală de care suferea.

Tatăl băiatului, James Crumbley, în vârstă de 47 de ani, va fi judecat pentru aceleași acuzații la începutul lunii martie.

El este cel care i-a cumpărat copilului pistolul, pe care l-a folosit în atac, au spus procurorii, deși era prea tânăr pentru a deține propria armă conform legii statului.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Arma a fost achiziționată cu patru zile înainte de atac. Băiatul a putut duce arma la școală, pentru că nimeni nu i-a verificat rucsacul.

Ethan ar fi postat pe rețelele de socializare imagini cu pistolul, alături de care a scris: „Tocmai am primit această frumusețe astăzi”, a declarat procurorul din Oakland, Karen McDonald, în timpul procesului.

Părinții au fost, de asemenea, găsiți vinovați că au ignorat mai multe semne de furie ale fiului lor. Chiar în ziua împușcăturii, un profesor găsise pe banca lui Ethan un desen cu o armă îndreptată spre cuvintele „Gândurile nu se vor opri. Ajută-mă”.

ADVERTISING

În decembrie anul trecut, Ethan Crumbley a fost închis pe viață fără eliberare condiționată după ce a pledat vinovat de crimă, terorism și alte acuzații.

La condamnarea sa, el i-a spus unui judecător că este o „persoană cu adevărat rea”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇