Polonia prelungeşte cu trei luni starea de urgenţă la frontiera cu Belarusul

Polonia prelungeşte cu trei luni starea de urgenţă la frontiera cu Belarusul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polonia a prelungit cu trei luni interzicerea accesului în regiunea de frontieră cu Belarusul, impusă în septembrie, după izbucnirea crizei cauzată de sosirea a mii de migranţi.

Noile măsuri, anunţate marţi seara târziu de către ministrul de Interne Mariusz Kaminski, prelugesc de facto – începând de miercuri – starea de urgenţă instituită în zona de frontieră, care s-a încheiat la miezul nopţii de marţi spre miercuri, relatează AFP.

În virtutea legii poloneze, starea de urgenţă poate fi impusă pe o perioadă maximă de trei luni.

ADVERTISING

Accesul în zona de frontieră rămâne interzis tututor persoanelor nerezidente în zonă, inclusiv membrilor ONG-urilor care ajută migranţi, potrivit noilor măsuri.

Jurnaliştii care aveau interdicţia de a pătrunde în zonă urmează să poată să ceară o autorizaţie specială grănicerilor.

Aceste noi măsuri au fost posibile după ce Parlamentul, aflat sub controlul conservatorilor naţionalişti, a adoptat un amendament la legea privind apărarea frontierei care acordă ministrului de Interne puterea de a bloca accesul în zonă în cazul unor incidente la frontieră.

ADVERTISING

Noile măsuri sunt criticate

Opoziţia şi organizaţii de drepturile omului denunţă noile măsuri ca acordând prea multă putere ministrului de Interne şi apreciază că sunt contrare Constituţiei poloneze.

Occidentul acuză regimul belarus al lui Aleksandr Lukaşenko de faptul că a orchestrat criza migraţiei şi că exercită astfel asupra Uniunii Europene (UE) o ameninţare hibridă, acuzaţii respinse de către Minsk.

Polonia a ridicat o barieră de sârmă ghimpată şi a comasat mii de militari de-a lungul celor 400 de kilometri de frontieră, în urma acestor tensiuni cu Belarusul şi din cauza prezenţei a mii de migranţi la frontieră, majoritatea originari din Orientul Mijlociu, care vor să intre în UE.

ADVERTISING

Presa poloneză scrie că cel puţin 12 migranţi au murit de ambele părţi ale frontierei, în timp ce încercau să treacă această zonă împădurită pentru a ptrunde în UE.

Human Rights Watch (HRW) estma săptămâna aceasta că dacă ”Belarusul a creat această situaţie fără să-i pese de consecinţele umane, Polonia împărtăşeşte vina suferinţei acute în zona de frontieră”, iar cele două ţări se fac vinovate, în opinia ONG-ului, de ”încălcări grave ale drepturilor omului”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇