Poliţistul care a ucis-o pe Raisa în accidentul din Bucureşti le-a povestit procurorilor ce s-a întâmplat

Poliţistul care a ucis-o pe Raisa în accidentul din Bucureşti le-a povestit procurorilor ce s-a întâmplat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițistul care a accidentat două fetițe în Capitală, omorând-o pe loc pe una dintre ele, a fost audiat din nou joi și a povestit în fața procurorilor ce s-a întâmplat, spune Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei.

Conform spuselor avocatului, agentul Constantin Popescu (foto) a recunoscut la audieri că mergea în acel moment cu viteză excesivă, dar şi că nu era în misiune.

"Puţine cuvinte, declaraţia a fost scurtă. A rezumat că în ziua respectivă nu se afla în misiune. Girofarul îl avea pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil, astea au fost declaraţiile lui şi, nu în ultimul rând, în momentul producerii accidentului, el spune că pur şi simplu nu a văzut nimic, nu şi-a dat seama. Nu şi-a dat seama că au fost două victime, ci i-a fost atrasă atenţia de un alt participant la trafic (...)

ADVERTISING

Nu a văzut absolut nimic, s-a trezit cu o bubuitură, după care a pus frână. El în continuare merge pe aceeaşi ipoteză că el a verificat trecerea de pietoni şi nu era nimeni acolo, deşi din filmări se vede foarte clar că fetiţele mergeau încet şi abia ulterior au luat-o la fugă (...) Nu a putut să precizeze cât era viteza (...) singurul lucru pe care l-a recunoscut şi practic lucrurile sunt clare aici: avea viteză excesivă şi a recunoscut lucrul acesta”, a declarat avocatul Cuculis, în direct la Antena3 și la Kanal D.

ADVERTISING

De asemenea, agentul ”a recunoscut că nu cunoştea procedura de resuscitare, primul ajutor”, spune Cuculis.

”Mai mult decât atât, şi informaţiile cu privire la condusul defensiv sunt ca în România, doar o birocraţie, pentru că nici nu a ştiut să răspundă la întrebarea unde a făcut cursul de conducere defensivă. Pur şi simplu, acest curs nu a existat nicăieri, doar în nişte scripte", a mai spus avocatul familiei fetiței decedate.

De asemenea, agentul a recunoscut că, după accident, a primit o geacă de la un coleg, dar a explicat că acest gest a fost făcut ”pentru a nu fi linşat de mulţime”.

ADVERTISING

Agentul Popescu și-a exprimat regretul pentru tragedia produsă și părea ”înmărmurit”, spune Cuculis.

Autorul accidentului a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Noi imagini cu polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa

Noi imagini cu polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa ---- https://bit.ly/3tKeg5E„Ați fi putut împiedica această tragedie dacă erați mai atent?” Ce le-a declarat procurorilor --- https://bit.ly/3tKeg5E

Publicată de Stirile Kanal D pe Joi, 20 ianuarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇