Polițiștii îl amenință pe Bode cu revolta, din cauza uniformelor

Polițiștii îl amenință pe Bode cu revolta, din cauza uniformelor

Polițiștii atrag atenția autorităților că se fac presiuni asupra lor pentru a reveni la vechile uniforme, inconfortabile și care le pun în pericol și operațiunea, dar și viața, atunci când se confruntă cu infractorii.

Sindicatul Europol a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată ministrului de Interne Lucian Bode, semnată de un tânăr polițist din Capitală.

În scrisoare, polițistul vorbește despre cât de greu le este lucrătorilor din Poliție să facă față intervențiilor, uneori violente, îmbrăcați fiind cu uniformă de birou și atrage atenția că a investit din buzunarul propriu 3.000 de lei pentru o ținută mai confortabilă și mai adecvată situației.

ADVERTISING

”Sunt polițist de aproximativ 2 ani și jumătate la una dintre cele mai dificile secții din capitală, implicit din țară. Ca să vă faceți o idee, la aceasta secție uneori un echipaj poate prelua și 12 intervenții 112 într-o tura de 8h (experiență proprie).

În scurta mea activitate am avut parte de multiple intervenții în forță, fiind nevoie de încătușare forțată, forță fizică, alergare după infractori, escaladare garduri și alte lucruri pe care societatea civilă le vede doar la TV. De asemenea am fost victima a 3 infracțiuni de ultraj în anul 2020.

ADVERTISING

Nu de puține ori am ajuns acasă cu dureri grave de spate și de picioare după mai bine de 8h petrecute în pantofii cu găurele și talpa de cauciuc, specifici muncii de birou la situația actuală.

Și nu de puține ori mi-am petrecut jumătate din program cu pantalonii la dungă specifici CFR, rupți între picioare și nu numai. Și de aceste lucruri s-au plâns toți colegii mei, fără excepție. În urmă cu aproximativ 2 ani, colegii mei sătui de lipsa de interes la nivelul MAI și IGPR, au ales sa pună confortul, siguranța și sănătatea pe primul plan”, se arată în mesajul polițistului.

ADVERTISING

După ce a investit în încălțăminte și îmbrăcăminte tactică, ”munca a devenit ceva mai ușoară, mai plăcută și încrederea în mine a crescut considerabil”.

Potrivit acestuia, 90% dintre cadrele MAI care lucrează în stradă au făcut aceste ajustări și acum se confruntă cu presiuni din partea ”lucrătorilor direcției de ordine publică”, fiind amenințați cu cercetări din cauza uniformei.

”Noi nu vrem sa încălcăm legea, vrem doar condiții mai bune de muncă. Serviciul polițienesc are deja destule lipsuri pe care noi le decontam direct iar ultimele presiuni din partea conducerii au stârnit o nemulțumire generala în rândul polițiștilor, nemulțumire care este pe punctul de a se transforma într-o revoltă din care toată lumea are de pierdut”, spune polițistul.

Scrisoarea unui polițist din linia întâi către ministrul Lucian BodeSilviu este colegul nostru din cadrul Secției 7...

Publicată de Sindicatul Europol pe Marţi, 18 mai 2021

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇