Poliția care va folosi roboți capabili să ucidă

Poliția care va folosi roboți capabili să ucidă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Departamentul de poliție din San Francisco a primit permisiunea de a folosi roboți cu arme letale, după ce consiliul local a votat, marți, în favoarea acestei măsuri.

Forțele de poliție vor putea, astfel, să recurgă, în situații extreme, la roboți echipați cu explozivi, relatează BBC.

Măsura a fost adoptată cu un amendament care prevede că agenții de poliție vor putea folosi roboții cu forță letală numai după ce au aplicat tactici alternative de aplanare a situației. Doar câțiva ofițeri de rang înalt vor avea dreptul de a autoriza intervenția.

ADVERTISING

Poliția din San Francisco (SFPD) a precizat că în prezent nu operează niciun robot echipat cu forță letală, însă ar putea surveni situații în care aceștia ar putea fi folosiți.

Un purtător de cuvânt al poliției a spus că "roboții ar putea fi echipați cu încărcături explozive pentru a sparge structuri care conțin subiecți violenți, armaţi sau periculoși". Acesta a adăugat că roboții ar putea fi folosiți pentru a "neutraliza sau dezorienta suspecți violenți, înarmați sau periculoși care prezintă un risc la adresa vieții".

ADVERTISING

Susținătorii măsurii spun că va fi aplicată doar în situații extreme. Cei care se opun consideră, însă, că aceasta va duce la o militarizare și mai mare a poliției.

Dispozitivele telecomandate sunt utilizate în general pentru inspectarea zonei și eliminarea bombelor, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției.

SFPD a anunțat că își propune să folosească efectivul său de 17 roboți, deși 12 nu sunt operaționali.

Acest tip de robot letal este deja folosit în alte părți din Statele Unite. În 2016, poliția din Dallas, Texas, a folosit un robot înarmat cu explozibil C-4 pentru a lichida un lunetist care a ucis doi polițiști.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇