Poliția din Germania a împușcat mortal un afgan care și-a ucis un conațional și apoi a rănit câțiva suporteri

Poliția din Germania a împușcat mortal un afgan care și-a ucis un conațional și apoi a rănit câțiva suporteri

Poliţia germană a împuşcat mortal un bărbat afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul de deschidere al Euro 2024 în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia.

Cetăţeanul afgan în vârstă de 27 de ani a atacat mai întâi un conaţional în vârstă de 23 de ani cu un ”obiect asemănător unui cuţit” în Wolmirstedt, un orăşel situat la aproximativ 130 de kilometri vest de Berlin, vineri seara, a precizat poliţia. Victima a murit ulterior din cauza rănilor, potrivit AP.

ADVERTISING

Bărbatul a atacat apoi un grup de persoane care urmăreau meciul de fotbal dintre Germania şi Scoţia în curtea unei case private, rănind trei bărbaţi germani, dintre care doi grav, a declarat poliţia.

Poliţia a precizat că agresorul, înarmat tot cu acelaşi obiect, a atacat şi ofiţerii chemaţi la faţa locului. Doi dintre poliţişti l-au împuşcat şi l-au rănit pe bărbat, care a murit la scurt timp după aceea într-un spital.

Poliţia a menţionat că motivul atacurilor este neclar. Ministerul de Interne din landul Saxonia-Anhalt, care include Wolmirstedt, a declarat că poliţia şi-a sporit prezenţa în tot landul.

ADVERTISING

Campionatul European de fotbal are loc în mai multe oraşe din Germania şi se desfăşoară până la 14 iulie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇