Patru persoane au murit în sudul Egiptului, regiune afectată în ultimele zile de ploi abundente, fără precedent în ultimii 11 ani, şi care au determinat o recrudescenţă a înţepăturilor de scorpion.
„Sunt 11 ani de când am înregistrat o asemenea cantitate de ploaie şi acest lucru este cauzat de schimbările climatice globale”, a declarat, marţi, Khaled Qassem, oficial local al ministerului dezvoltării locale, citat de AFP.
Timp de 55 de minute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, „opt milioane de metri cubi de apă” au căzut în provincia Aswan, la 650 de kilometri sud de Cairo, a precizat guvernatorul Ashraf Attiya la televiziunea de stat.
Conform informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătăţii, 4 persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii locuinţelor din cauza inundaţiilor şi a grindinei. 106 case au fost luate de ape şi peste 300 au fost parţial avariate, potrivit guvernatorului Attiya.
Pe lângă întreruperea furnizării de apă şi electricitate în unele zone, ploile au scos la iveală o mulţime de scorpioni care au înţepat peste 500 de persoane, a anunţat guvernatorul pe pagina sa de Facebook.
Locuitorii au comentat, spunând că sunt „înconjuraţi de scorpioni şi de şerpi” şi s-au declarat îngrijoraţi pentru „copii şi bătrâni”.
Există patru sau cinci tipuri de scorpioni în deşertul egiptean, iar înţepăturile lor pot provoca febră mare. Nu s-a înregistrat însă niciun deces din cauza acestor înţepături, a precizat ministerul sănătăţii.
În timpul iernii anului 2020, ploile şi inundaţiile au provocat moartea a aproximativ 20 de persoane.
În 2022, Egiptul va găzdui summit-ul privind schimbările climatice COP27, aminteşte AFP.